“Ultima oară când ne luam rămas – bun” de Cynthia Hand

“Ultima oară când ne luam rămas – bun” este o carte cu care trebuie să ai răbdare. M-am întrebat de multe ori de ce Lex este atât de afectată de sinuciderea lui Ty și am reușit să înțeleg abia spre finalul cărții.

Nu știi niciodată când va fi ultima oară când vezi o persoană dragă sau când este momentul să îi adresezi ultimele cuvinte. Nu primești o avertizare pentru a ști când este ultima dată când privești un om în ochi, când îi atingi chipul sau ultima dată când îi auzi glasul. Nu te pregătește nimeni pentru a înfrunta situația, și chiar dacă ai ști ce va urma … oare ai putea face față situației?

Există o parte extrem de dureroasă și o tragi după tine toată viața. Probabilitatea (într-un procent foarte mare) de a rămâne nespuse cuvinte ce trebuiau spuse. Pentru a nu răni oamenii din jurul nostru sau pentru a ne păstra o armură puternică, refuzăm, în mod voit, să fim sinceri. Păstram gânduri pentru noi, ascunse bine în adâncul sufletului până când ajunge să fie prea târziu și nu mai avem cui să i le împărtășim… Te gândești că sinceritatea și comunicarea, puse în aplicare la momentul potrivit, ți-ar fi luat o piatră de pe inimă, ți-ar fi făcut viața puțin – puțin mai ușoară.

Indiferent de toate aceste lucruri, este îngrozitor să rămâi fără cineva drag.

“Ultima oară când ne luam rămas – bun” de Cynthia Hand este o carte tristă ce sâcâie niște răni ce se încăpățânează să rămână deschise. Lex se simte vinovată. Simte că nu a fost acolo la momentul potrivit. Simte că ar fi putut face ceva. Se simte singură, tot universul ei s-a răsturnat în lipsa lui Ty. Vinovăția este puternică și alimentează prezența fantomei lui Ty care, la rândul eu, îi otrăvește existența tinerei Lex.

“Ultima oară când ne luam rămas – bun” de Cynthia Hand nu este cea mai atrăgătoare carte, nu te atrage nici prin acțiunea aproape inexistentă, nici prin dialogul sărăcăcios. Nu te atrage deloc.

Leave a Reply