Recenzie “Și soarele e o stea” de Nicola Yoon

IMG_1882Întotdeauna mi-a plăcut să citesc cea de-a doua carte a autorilor. Consider că pentru prima carte poți lucra an după an, fară nicio presiune, insă la următoarea trebuie să te ridici la un anumit nivel și, cel mai important, să treci cu bine de părerile cititorilor.

După super succesul obținut de “Absolut tot”, Nicola Yoon publică “Și soarele e o stea”, o carte foarte ușoară. O poveste de dragoste alături de care petreci o după amiază liniștită.

“Și soarele e o stea” aduce în fața cititorilor povestea de dragoste dintre Natasha Kingsley și Daniel Jae Ho Bae.

Natasha este de origine jamaicană și a ajuns ilegal în America la vârsta de opt ani, însoțită de părinți. Timp de aproape zece ani, familia duce un trai retras și modest. În urma unui accident, tatăl a fost prins conducând sub influența alcoolului și membrii Kingsley urmează a fi deportați.

Daniel este mezinul familiei Bae, o familie de coreeni ce au ajuns în Statele Unite urmărind iluzia unei vieți mai bune.

În ultima zi a Natashei pe tărâm american să îl întâlnească pe Daniel. În timp ce adolescenta este o fire practică, bazându-se pe statistici și științe exacte, asiaticul este un poet visător, genul creativ. Este evident că atracția atinge cote maxime și, în mai puțin de 12 ore, cei doi cad plasă unui Cupidon grăbit. Unde o să ducă această iubire imposibilă?

“Și soarele e o stea” de Nicola Yoon este o carte foarte ușor de parcurs, te relaxează și te amuză pe măsură. Nu am înțeles capitolele apartinând mecanicului de tren, chelneriței sau lui Irene. Am înțeles pildele din spatele cuvintelor, însă mi se pare inutilă prezența lor în carte, în mijlocul unei povești de dragoste adolescentină. Chiar dacă Irine are o intervenție minoră pe finalul romanului, partea suicidală nu are nicio logică… în mintea mea.

Comparând cele două cărți, cele două iubiri imposibile, preferata mea este “Absolut Tot”.

Ciudat cum lucruri care și se păreau cândva fermecătoare pot deveni anoste și iritante. Credem că dorim să ne petrecem tot timpul din lume cu oamenii pe care-i iubim, dar poate că avem nevoie de exact opusul. Un timp limitat, ca să rămânem în continuare cu impresia că cealaltă persoană e interesată. Poate că nu avem nevoie de actul doi și trei. Poate că dragostei îi priește cel mai bine primul act.

 

Să crești și să vezi defectele părinților tăi este ca și cum ți-ai pierde credința. Nu mai cred în Dumnezeu. Nu mai cred nici în tata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *