Recenzie “În căutarea unui destin” de Jojo Moyes

“În căutarea unui destin” de Jojo Moyes nu este chiar cea mai atrăgătoare carte. Acțiunea romanului nu are un punct culminant, un moment de bum de la care să începi să îți rozi unghiile, în schimb romanul curge lent și îți dezvăluie câte puțin din loc în loc. După primele 300 de pagini am fost la un pas de a abandona romanul.

După terminarea celui De-al Doilea Război Mondial, 655 de mirese australiene se îmbarcă la bordul portavionului “Victoria” cu destinația Anglia, pentru a se alătura soldaților englezi cu care s-au căsătorit.

Din cele peste 600, Jojo Moyes pune accentul pe viața a patru dintre mirese, extrem de diferite și destul de dificile – Jean, Avice, Margaret și Frances.

Jean are doar 15 ani, este considerată oaia neagră a familiei. M-a surprins faptul că nu știa să scrie sau să citească. Zburdălnicia specifică adolescenței o împinge să caute prea multă atenție din partea bărbaților, comportamentul ei ajungând să fie unul rușinos. Din păcate, călătoria ei se termină prea devreme.

Avice este un copil de “bani gata”, o răsfățată crescută în puf. Un personaj deosebit de antipatic al cărui scop este acela de a fi superioară surorii sale. Intervențiile ei sunt reprezentate de minciuni și de o atitudine superioară. Este ciudat cum viața nu te lasă să treci neobservat, iar la final toate minciunile se întorc împotriva ei.

Margaret este un băiețoi de fată. A copilărit înconjurată de frați și de animalele de la fermă, crescută de un tată rămas singur după abandonul soției. Margaret este o fire onestă, luptătoare, cu un caracter puternic.

Frances este infirmiera tăcută și misterioasă, al cărei trecut îți lasă nenumărate semne de întrebare.

Toate cele patru fete pornesc voioase pe un drum de șase săptămâni, la capătul căruia nu știu ce le așteaptă.

Mi-a plăcut să urmăresc evoluția fetelor de-a lungul călătoriei. Sufletele lor au fost străbătute de nenumărate sentimente. Accentul este pus pe sentimentele fetelor de-a lungul celor șase săptămâni, pe impactul ruperii de meleagurile natale, pe transformările aduse de conviețuirea pe portavion alături de 1100 de bărbați și 650 de femei și de o destinație necunoscută.

Nu știu cum să cataloghez “În căutarea unui destin”, povestea romanului o să îmi rămână în memorie, însă nu voi reciti cartea.

Este de apreciat efortul lui Jojo Moyes de a se documenta despre protocolul și organizarea echipajului unui portavion, dar și însușirea unui volum mare de detalii tehnice privind construcția acestuia.

Leave a Reply