Recenzie “În ape adânci” de Paula Hawkins

3073“În ape adânci” este cea de-a doua carte a Paulei Hawkins, autoarea best seller-ului internațional “Fata din tren”. Recunosc că avut emoții când am început să citesc “În ape adânci”, de teama că nu se va ridica la nivelul așteptărilor mele.

Cel de-al doilea roman psihologic al Paulei Hawkins se lipește de mâna ta. Dacă la început nu ai nicio idee despre ce s-a întamplat cu Nel, pe parcus îți formezi o idee pentru ca la final să descoperi că e total greșită și că nu-ți trecea prin cap un astfel de deznodământ.

Vestea morții lui Nel o aduce pe Jules înapoi în satul natal – Beckford, unde toată lumea și-o amintește ca fiind sora mai mică și obeză.  În ultimii 15 ani relația dintre surori s-a răcit destul de mult, Jules nu răspundea niciodată apelurilor lui Nel și dorea să blocheze toate amintirile legate de copilăria traumatizantă și de tachinările nesfârșite făcute pe seama ei.

Jules respinge ipoteza sinuciderii anunțată de poliția locală și nu își crede sora în stare să renunțe atât de ușor la viața pe care o iubea. În încercarea de a afla ce s-a întâmplat într-adevăr cu sora mai mare, se tot lovește de localnici, unul mai tăcut decât celălalt, fiecare apărându-și secretul ce-i măcină sufletul.

Cum se pot întâmpla atâtea într-un sat liniștit?

Sinuciderea lui Nel nu este singulară, este doar ultima dintr-un șir lung de femei ce și-au găsit alinarea în bulboană.

Ce forțe malefice sălășluiesc în apele unui râu? De ce toate femeile aleg să se sinucidă în acel loc? Și de ce chemarea apelor o aud doar femeile “nesupuse”? Oare chiar este alegerea lor să sfărșească în aceste ape adânci?

Legenda spune că apele râului sunt singurele martore ale persecuției vrăjitoarelor, care, cu ultima suflare de aer, au “binecuvântat” locul cu blestemele lor cele mai prețioase.

“În ape adânci” este o super carte, parcurgi capitol după capitol cu inima strânsă de emoția transmisă de Paula Hawkins.

Este structurată în capitole dedicate fiecărui personaj, unde autoarea le dă frâu liber gândurilor și temerilor pentru a ajunge la cititor. Personajele din “În ape adânci” sunt atât de complexe încât nu poți anticipa următorul pas, fiecare acțiune te uimește și fiecare monolog parcă ar fi o discuție purtată cu cititorul.

“În ape adânci” este dovada talentului, dovada că “Fata din tren” nu a fost doar un noroc. Paula Hawkins cu toții asteptăm următoarea carte.

Spor la citit!

Ce ciudat mi se pare cum un scriitor muncește luni, chiar ani, pentru a pune pe picioare o carte care, în mâna cititorul avid de aventură, se termină în câteva ore…

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *