Recenzie “Fata cea bună” de Mary Kubica

“Fata cea bună” de Mary Kubica este o carte magnetizantă, una dintre cele mai atrăgătoare cărți pe care le-am citit vreodată.

“Fata cea bună” este Mia, mezina Dennett, “oaia neagră a familiei”. Imediat ce implinește 18 ani, se hotărăște să se mute singură pentru a se bucura de independența dorită. În ochii tatălui, Mia reprezintă o puternică dezamăgire pentru că a ales pasiunea pentru desen în ciuda dorinței lui de a urma Dreptul. Această alegere a cântărit enorm în sufletul lui James Dennett, un individ superficial ce ține mai mult la aparență și reputație decât la liniștea familiei. Nici măcar vestea că fiica lui este dispărută nu-l clintește.

Mi-a plăcut foarte mult felul în care Mary Kubica împarte sarcina relatării evenimentelor între trei personaje – Eve Dennett, mama Miei; Gabe, detectivul însărcinat cu misiunea de a găsi fata și Colin, persoana responsabilă de dispariția Miei.

Pe lângă trecerea rapidă între planurile narative ale personajelor, capitolele de “înainte” și “după” adaugă un super plus de suspans, îți rozi unghiile și îți masezi tâmplele de nerăbdare pentru a afla ce s-a întâmplat într-adevăr. La început am fost puțin zăpăcită de aceste capitole, insă fiecare reprezintă o piesă dintr-un puzzle complet și complex.

Acțiunea romanului “Fata cea bună” urmărește în prim plan răpirea Miei. Colin este plătit pentru a o răpi pe Mia și a o preda mai departe către un individ mai periculos. Dar…. Colin se îndrăgostește de Mia și o păstrează pentru el.

În plan secund avem expusă viața lui Eve Dennett, măcinată de frustrarea că nu a avut niciodată curaj să își spună punctul de vedere în fața soțului. Nu mi-a plăcut personajul Eve, probabil pentru că nu am putut empatiza cu ea, o femeie banală, casnică, ce preferă să fie la mână bărbatului.

Când obosesc de atâta plâns, las furia să pună stăpânire pe mine și arunc de perete pocaluri italienești de cristal, importate, și, când sunt făcute cioburi, trec la vesela cu tradiție dăruită de bunica lui James. Zbier din fundul plămânilor, un sunet barbar care cu siguranță nu-mi aparține.

“Fata cea bună” este o carte minunată, finalul este genial, absolut genial. Nu am bănuit nimic și nu m-am așteptat la așa deznodământ. Merită citită! 🙂

Rațele și gâștele sălbatice îmi zboară acum pe deasupra capului. Toți și toate pleacă departe.

Mă întreb dacă, undeva, și Mia privește cerul. Mă întreb dacă și ea vede același lucru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *