Recenzie “Expertul seducător” de Christina Lauren

Cum deja m-am obișnuit din “Ticălosul seducător” și “Străinul seducător“, “Expertul seducător” este o explozivă poveste de dragoste. De această dată, protagoniștii sunt Will și Hanna.

Hanna, o tânără de doar 24 de ani, este dependentă de cercetare și de munca în laborator. Fratele ei mai mare consideră că este prea tânără pentru a-și irosi viața muncind și o îndeamnă să ia legătura cu Will, prietenul lor din copilărie, care este în măsură să îi arate cum trebuie trăită viața.

Pentru a scăpa de presiunile familiei, Hanna apelează la Will.

Will este un cuceritor de meserie, ale cărui amante sunt programate conform unui orar precis. Un bărbat impresionant, atât prin atitudine, cât și prin înfățișare.

Lesne de înțeles că profesorul decide să guste din avidul învățăcel. Hanna reușește să îl intimideze și să îl cucerească prin naivitate și inocență. Sinceritatea debordantă de care dă dovadă îl lasa pe Will fără cuvinte și se îndrăgostește nebunește de tânăra Hanna.

Contrar primelor două volume, în “Expertul seducător” limbajul vulgar explicit devine amuzant și ușor de digerat datorită tinerei novice. Scenele de sex sunt la fel de incendiare, însă (din păcate) nu avem parte de sex pe scări sau în vreo bibliotecă. Episoadele de sex dintre Will și Hanna sunt mai cenzurate (mai sincere) decât în volumele precedente.

Mi-a plăcut mult că putem vedea evoluția cuplurilor Chloe – Ticălosul Bennett și Sara – Străinul Max, dar preferații mei sunt Hanna și Expertul Will.

Leave a Reply