Recenzie “Ce a lăsat în urma ei” de Ellen Marie Wiseman

“Ce a lăsat în urma ei” este un titlu minunat, îți stârnește imaginația și nu te pregătește pentru ceea ce va urma.

Înainte de toate, trebuie să anunț că este o carte tristă, “Ce a lăsat în urma ei” de Ellen Marie Wiseman are un puternic impact emoțional. Plângi și râzi cot la cot cu Clara și Izzy, ții cartea în mână și îți vine să urli de frustrare.

Pe când avea doar șapte ani, Izzy rămâne în grija unei bunici după ce mama i-a ucis tatăl. Micuța rămâne singură pe lume după moartea bunicii și ajunge în plasament, în grija unor familii ce profită de banii primiți de la stat și unde este văzută drept o femeie aptă pentru îndeplinirea sarcinilor casnice. Mama lui Izzy își petrece restul vieții într-o închisoare. Chiar dacă Izzy preferă să creadă că este vorba de o boală psihică, autoritățile au exclus această posibilitate. Refuză să o viziteze și nu înțelege cum o mamă a putut să facă așa ceva fară a se gândi la copilul ce rămâne fără părinți. Dar greșește atât de mult… adevărul fiind departe de ceea ce crede ea.

110La vârsta de 17 ani, când deja renunțase la speranța de a găsi o familie care să o dorească, Izzy este adoptată de Peg și Harry. Pentru prima dată se simte apreciată chiar dacă trebuie să facă față propriilor demoni și noilor colegi de școală, niște adolescenți diabolici. Alături de Peg, Izzy lucrează la un proiect ce presupune verificare valizelor persoanelor cu probleme psihice internate în Azilul Willard (Willard Asylum for the Chronic Insane). În 1995, după închiderea azilului, s-au găsit peste 400 de valize ale pacienților care au trecut de-a lungul timpului prin ororile azilului.

Povestea azilului este una reală iar practicile despre care se credea că tratează problemele psihice erau inumane, băile cu apă înghețată și tratamentul cu șocuri electrice puneau în pericol sănătatea psihică a oricărei persoane, perfect sănătoase până să fie internată. De exemplu, în azil erau internate persoane care sufereau de epilepsie sau femei închise de soții lor pentru comportament considerat nepotrivit. Cei care mureau erau îngropați în grădina azilului, mormântul fiind marcat doar de un număr, fără a le fi menționate numele celor decedați.

Pentru Izzy verificarea valizelor însemna foarte mult, simțea că întră în mintea persoanelor cu boli psihice și acest lucru o speria. Amintirile legate de mama ucigașă devin mai intense decât de obicei.

O singura valiză îi atrage atenția, în interiorul căreia găsește jurnalul Clarei Cartwright și câteva scrisori ce nu au ajuns niciodată la destinatar. Din paginile jurnalului, Izzy descoperă cum s-au îndrăgostit Clara și Bruno, un imigrant italian. Familia Cartwright nu este de acord cu iubitul Clarei, acesta având o situație financiară precară și îi impun să se căsătorească cu un tânăr demn de ei. Lesne de înțeles, Clara refuză căsătoria plănuită și este închisă de tatăl ei într-un azil de nebuni. Intrigată de cele citite, Izzy pornește în căutarea de informații despre locurile unde a purtat-o soarta pe tânăra Clara, lăsată de izbeliște de părinți.

De ce se mai deranjează oamenii să aibă copii, dacă au de gând să-i nenorocească.

Suferințele prin care au trecut fetele sunt imposibil de imaginat și felul în care Wiseman jonglează cele două povești este incredibil, am parcurs cu emoție pagină după pagină. După fiecare necaz ce apărea în calea lor, m-am gândit dacă mai au puterea de a continua.

Mi-a plăcut foarte mult accentul pus pe iubire, iubirea în toate formele posibile, iubirea dintre mamă și copil, iubirea din un bărbat și o femeie, iubirea unei familii pentru o persoană cu care nu are nicio legătură, iubirea față de semenii trecuți prin aceleași încercări dure.

“Ce a lăsat în urma ei” de Ellen Marie Wiseman este o carte absolut superbă și merită citită.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *