Recenzie “Când vina ne desparte” de Liane Moriarty

Liane Moriarty are un stil unic de a scrie, stil pe care îl păstrează de la un roman la altul. Cărțile ei (cele pe care le-am citit), “Marile minciuni nevinovate”, “Secretul soțului” și “Când vina ne desparte” au ca numitor comun dinamica relației dintre soți și familia în general.

“Când vina ne desparte” este un studiu de caz ce pornește de la un banal grătar între prieteni. Trei familii, șase adulți și trei copii se întâlnesc la un grătar. Oare ce se poate întâmpla încât să îi traumatizeze pe toți…

Moriarty se joacă cu cititorul și inserează în prezent episoade de la momentul grătarului, cu scopul de a aduce un plus de mister.

Citești obsesiv pagină după pagină, din dorința de a afla cât mai repede ce s-a întâmplat. Am fost puțin dezamăgită când am descoperit punctul de plecare al tuturor neplăcerilor, însă asta nu înseamnă că nu e vorba de ceva important. Este uimitor impactul evenimentului asupra fiecărui personaj, dar Moriarty disecă abil fiecare sentiment. Cei șase adulți încearcă să-și ascundă zbuciumul sufletesc, însă există în subconștient vina, un mecanism ciclic ce aduce la suprafață flash-urile amintirilor dureroase.

Fiecare are ceva de reproșat față de propria reacție și își poartă cu greu partea de vină.

Separat de întâmplarea de la grătar, este interesant de urmărit cum fiecare se luptă cu propriile temeri și incearcă să depășească traume adunate încă din copilărie.

Este un roman complex, magnetizant. Sentimentele personajelor prind glas cu ajutorul autoarei, ce le dedică capitole unde au libertatea de a-și expunde cele mai intime gânduri.

M-a sensibilizat foarte tare capitolul aparținând lui Harry, este deosebit de dureros și încărcat de emoție.

“Când vina ne desparte” de Liane Moriarty este un roman minunat, mi-a plăcut foarte mult și o să-l recitesc oricând cu mare drag.

I-a trecut prin minte gândul că ar trebui să se despartă. Nu să se despartă, să se separe. E vorba de o căsnicie, prietene, nu te desparți cum te-ai despărți de o iubită, te separi. Ce porcărie. El și Clementine nu se vor separa. Erau bine. Și totuși, era ceva neobișnuit de tentant la acest cuvânt: separare. Părea a fi o soluție. Dacă ar putea să se separe, să se detașeze, să se îndepărteze, s-ar simți ușurat. Ca la o amputare.

Leave a Reply