Recenzie ”Bibliotecara de la Auschwitz” de Antonio G. Iturbe

img_7149 Încă de la început ne dăm seama despre ce este vorba în aceasta carte. Auschwitz și Steaua lui David, simbolul evreilor ne duc cu gândul la cea mai neagră perioada din istoria omenirii – Holocaustul.

Îmi este greu să vorbesc despre acestă carte. Impactul emoțional este imens, intens. Este o realitate cruntă, prea crudă pentru orice persoană născută după încheierea celui De-al doilea Război Mondial.

Personajul principal al cărții ”Bibliotecara de la Auschwitz” este Dita, o domnișoară de 14 ani. Ea locuiește în blocul 31 al lagărului Auschwitz.

Hitler dorea să arate lumii felul în care erau tratați evreii la Auschwitz, iar pentru asta era nevoie de lagărul familial. Doar o fațadă pentru a înșela oamenii.

Politicianul acela ranchiunos cu mustăcioară ridicolă își atinsese scopul. Oamenii deveniseră niște mașini pline de ură.

Dita devine bibliotecara Blocului 31 cu ajutorul lui Fredy Hirsch. Fredy a fost cel care a reușit să pună pe picioare o școală în cadrul lagărului.

În grija ei sunt cele 8 cărți de care dispune școala, cărți interzise, pe care micuța Dita le proteja cu prețul propriei vieți. Într-un cadru atât de dezolant, carțile sunt singura ei bucurie.

Vestea că se vor muta către un nou lagăr provoacă panică în rândul prizonierilor. Dita urma să treacă prin trierea făcută de diabolicul Mengele, care avea puterea să trimită bătrânii și copiii către camerele de gazare, iar cei apți de muncă urmau să fie trimiși în lagărul Bergen – Belsen.

Plecarea din Auschwitz, cel mai mare lagăr de exterminare nazist, însemna pentru Dita abandonarea cărților iubite.

Cel mai dureros pasaj al ”Bibliotecarei de la Auscwitz” a fost cel în care naziștii îndrumau oamenii care intrau în camerele de gazare. Agentii SS îi mințeau că merg la dezinfecție și trebuie să își lase hainele ordonat împachetate și să își lege pantofii unul de celălalt pentru a le fi mai ușor când ies. Dar oamenii nu mai ieșeau… Iar nazițtii păstrau tot ce era mai bun.

Cartea este inspirată din realitate, iar Dita chiar există, după eliberare s-a căsătorit cu un profesor din Blocul 31 și au plecat in Israel. Dita Kraus trăiește și in zilele noastre și vizitează periodic locurile unde a suferit.

După ce am terminat de citit ”Bibliotecara de la Auschwitz” am cautat pe net mai multe detalii despre ce s-a întâplat cu evreii români. În anul 2015 TVR Cluj a realizat o serie de interviuri cutremurătoare cu români supraviețuitori ai coșmarului de la Auschwitz sau Bergen – Belsen, interviuri ce merita văzute.

Nu sunt o persoană pasionată de istorie, insă această carte, ”Bibliotecara de la Auschwitz”, nu prezintă doar istorie, prezintă destinul unor oameni, prietenii, iubiri și traume de neimaginat.

Și se întreabă din nou de ce sunt cu toții încă în viață. Auschwitz este un uriaș care-i stoarce pe sclavii muncitori și un dispozitiv unsuros de fărâmițare a persoanelor care nu-și găsesc locul în planurile mesianice ale lui Hitler.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *