“Căsătorie de plăcere” Tahar Ben Jelloun

Islamul le permite bărbaților să își “contracteze” o soție temporară pentru a-și satisface poftele trupești și pentru a evita contactul cu prostituatele. Această legătură este o “căsătorie de plăcere”.

Într-o zi l-am întrebat: «De ce căsătoria noastră este de plăcere? Cealaltă, cu soția ta din Maroc, ce fel de căsătorie este?» El m-a privit și mi-a răspuns «Acolo e tradiția, aici e libertatea!»

Titlul cărții este doar o întâlnire tangențială cu ceea ce expune Tahar Ben Jelloun. Rezultatul acestei “căsătorii de plăcere” este, pe lângă îndepărtarea “primei” familii, o pereche de gemeni, unul alb și unul negru. Pe parcursul cărții aflăm cum se vor lupta cu viața cei doi băieți. Chiar dacă au plecat din același loc, drumurile lor sunt extrem de diferite.

Nu-i spusese niciodată «te iubesc» unei femei, nici nu oferise flori, nici nu-și exprimase sentimentele. Așa îi cerea educația sa foarte stricată. Nu-ți arătai slăbiciunea în fața unei femei. Să fii îndrăgostit era o slăbiciune, un soi de anomalie.

“Căsătorie de plăcere” este o carte dură și foarte profundă. O realitate pe care evităm să o luam în considerare. Nedreptatea de a fi judecat pe baza criteriilor evidente – înfățișare, trăsături, rasă.

Per total mi s-a părut o carte modestă, puțin atrăgătoare, cu personaje puțin superficiale, dar extrem de măcinate de sentimente puternice. Nu am putut empatiza cu niciunul dintre personaje și nu am găsit nici un punct de legătura între viața mea și a lor.

“Tu ai iubi un om ca tine?” de Cristi Grosaru

“Tu ai iubi un om ca tine?” este un titlu absolut genial. Este o excelentă strategie de marketing, un titlu în fața căruia nu poți rezista.

Cu ușoară durere în suflet plătești 39 de lei pentru puțin peste 100 de pagini. Dezamăgirea a fost destul de mare, chiar imensă. Partea bună a cărții rămâne titlul și atât.

Este doar o altă carte de dezvoltare personală, nu se deosebește cu nimic de cărțile din același domeniu. Nu aduce nimic nou, nu impresionează și nu transmite prea multe.

Dacă tu crezi că viață te-a lovit așa de tare, înseamnă că ai tot dreptul să te crezi învins. Ai tot dreptul să cazi în patima alcoolului, ai tot dreptul să te apuci de fumat, ai tot dreptul să-ți bați joc de tine, dar nu uita un lucru: un boxer căzut la pământ are la dispoziție doar zece secunde să se ridice. Dacă nu, va părăsi ringul învins. Tu ce ai de gând să faci? Te ridici sau ai părăsit deja ringul?

Da, în mine stă puterea de a-mi schimba viața!

Să fiu fericită trebuie să deschid ochii pentru a vedea frumusețea din jurul meu.

Trebuie să apreciez ce am și ceea ce am realizat până acum.

Pe bune? Știu teoriile astea! Le știu și fără să irosesc 39 de lei.

Of, dacă mă uit mai atent la viața mea, pot spune că a fost o pierdere de vreme tot ce-am făcut până acum.

 

“Școala supunerii” de Marina Anderson

Nu refuz întâlnirile cu literatura erotică și, bineînțeles, nu sunt o pudică, dar “Școala supunerii” a fost cam mult pentru mine. Este mult prea vulgară și conține doar sex.

Majoritatea cărților de acest gen au și o poveste de dragoste împletită cumva cu partea erotică, dar aici nu e cazul. De asemenea, din “Școala supunerii” lipșeste acțiunea, este doar sex. Sex, sex și sex. Sex neprotejat cu necunoscuți. Sex cu bărbați, sex cu femei.

Povestea este super simplă. O femeie de succses, obișnuită să comande în viața profesională duce acest obicei pe plan personal, ceea ce îi face pe bărbați să dispară. La recomandarea unei prietene ajunge la această “școală”, unde învață să se supună sexual unui bărbat și să își descopere propria sexualitate.

Ciudat este că nu am înțeles dacă aceasta experiență a dat roade și protagonista a reușit să pună în aplicare ceea ce a învățat.

O să mai încerc încă o carte de-a Marinei Anderson pentru a vedea dacă găsesc și altceva pe lângă sex.

“Testamentul lui Abraham” de Igor Bergler

Dacă un prost e în fața unei oglinzi, ai dintr-odată lângă tine doi proști, iar dacă suntem într-un bâlci sau într-o sala a oglinzilor, prostul ăsta se poate multiplica la nesfârșit.

Ești bulversat de volumul de informații, consulți adesea dicționarul, dar nu poți abandona lectura. Niciodată nu am fost atât de sleită de puteri de lecturarea unei cărți.

“Testamentul lui Abraham” de Igor Bergler este o carte a posibilităților infinite. Pornești pe drumul către thriller printr-un teren minat cu suspans și incertitudine, te oprești la popasul romanului polițist și petreci noaptea sub protecția romanului istoric. În zorii zilei îți speli fața cu apa unui izvor de informații.

Am descoperit un autor extrem de pregătit, pasionat și total implicat în punerea pe hârtie a unei incursiuni în mii de ani de istorie și cultură. Igor Bergler îți hrănește mintea cu o acțiune extrem de complexă. Realitatea și ficțiunea sunt separate de o linie incredibil de subțire.

Imediat cum am terminat de citit am simțit un val de energie ce îmi străbate corpul. Pe lângă regretul de a termina aceasta carte minunată, rămâi cu o satisfacție imensă. În fața autorului Igor Bergler te simți mic, te simți ignorant (eu m-am simțit prostanacă).

Cititul duce la cunoaștere, iar cunoșterea – la idei. Ideile devin periculoase și îndeamnă, mai devreme sau mai târziu, la acțiune.

Sunt absolut fascinată de felul în care sunt îmbinate secretele de la Vatican, organizațiile secrete, mișcările politice, preoții pedofili, mitologia, misticul, fantasticul, realitatea, istoria și multe altele.

Conducătorii de astăzi sunt, în general, needucați și inculți. Și de aia lumea se duce dracului. Pentru că nu înțelege care sunt valorile eterne. Pentru că oamenii de astăzi construiesc, paradoxal, în epoca realității virtuale, o lume care numai aparent e multidimensională. Adică doar ca joc, prin ochelarii ăia pe care, dacă îi scoți din priză, rămâne o chestie îngrozitoare în două dimensiuni, fără imaginație și, mai ales, fără valori.

“Testamentul lui Abraham” de Igor Bergler este cea mai bună cartea pe care am citit-o până acum. Satisfacția și bucuria aduse de parcurgerea cărții “Testamentul lui Abraham” ating cote maxime.

Mă înclin!

Uneori îmi spun că e mai bine că o să mă duc curând. Trăiesc de ceva vreme într-o lume pe care nu o mai înțeleg. Toată violența asta, toată lipsa asta de pudoare…

“Jocul supraviețuirii” de Gin Phillips

O situație dificilă. O zi de relaxare petrecută la Zoo, alături de băiețelul în vârsta de patru ani. Câteva sunete ciudate, concretizate ulterior în focuri de armă. O luare de ostatici. Panica unei mame ce luptă pentru a-și proteja copilul.

“Jocul supraviețuirii” nu m-a atras, chiar am tras de mine să parcurg cele 270 de pagini ale cărții. Promisiunea ce tronează pe copertă, “thrillerul anului” conform The Observer, mi-a stârnit curiozitatea. Suspansul și acțiunea ating cote minime. Nu am găsit un moment declanșator de la care acțiunea să te intrige, să te atragă. “Jocul supraviețuirii” urmează un curs monoton.

Joan, personajul principal, este destul de calculată, nu își pierde cumpătul în fața pericolului iminent. Pare destul de stăpână pe sine însă în acele momente de panică începe evocarea amintirilor din primii ani de viață ai lui Lincoln, sau ai propriei copilării. Nu am înțeles părțilea acestea. Dacă mie mi s-ar întâmpla ceva asemănător, nu mi-ar sta gândul la zilele de școală sau la primul iubit, la mama sau la frații mei.

Accentul este pus pe relația dintre Joan și fiul ei, sunt surprinse sentimentele unei mame atunci când progenitura este pusa în pericol.

“Jocul supraviețuirii” este o lectură greoaie, ușor plictisitoare pentru gustul meu.

Ar trebui să fii mai iertător cu părinții după ce ajungi să ai propriii tăi copii, nu-i așa?

“Recunoaște-mă!” de Anne K. Joy

Când liniștea îi este deranjată de zgomotele provenite din apartamentul de la etajul superior, Ema decide să intervină. Se pregătește pentru o inevitabilă dispută, dar curajul îi dispare atunci când descoperă identitatea noului vecin. Un bărbat spectaculos prin înfățișare și arogant prin atitudine, un bărbat de care trecutul o leagă. Chiar dacă Simon nu o recunoaște, Ema își amintește cu drag de el, este bărbatul pe care l-a abandonat în urmă cu zece ani.

Din nevoia de a se proteja, adolescenta Ema lasă totul în urmă, își schimbă identitatea și înfățișarea și începe o nouă viață, doar că, după zece ani, trecutul revine brusc prin apariția lui Simon.

În ciuda faptului că el se ascunde în spatele unui alt nume, Ema îl regăsește pe adolescentul de altă dată și se avântă într-o aventură de o noapte de pe urma căreia rămâne însărcinată. Hotărăște să păstreze sarcina și îl obligă pe Simon să accepte o căsătorie nedorită.

Totul pare (relativ) normal până într-un moment. O cofetărie vandalizată și o nouă crimă ascunsă sub forma unei sinucideri le încurcă planurile celor doi. Se pare că cineva stă în umbră și le dorește răul.

Dar cine ar putea fi și ce motiv ar avea? Ce vor face și cum vor decurge lucrurile, dar și detalii despre cuplurile Ana – Nick din “Descoperă-mă!” și Mara – Alex din “Ascunde-mă!” o să descoperi aici.

“Recunoaște-mă!” este țipătul Alinei din trupul Emei, dorința de a fi recunoscută de Simon, dar în același timp este nevoia lui Simon ca Ema să-l recunoască după accident. “Recunoaște-mă!” este titlul perfect pentru această carte.

Personaje frumoase implicate într-o acțiune ușor de urmărit și greu de lăsat din mână. O altă carte sub semnătura Anne K. Joy, o carte cu acțiune, iubire, suspans, erotism și prietenie.

“Călătoresc singură” de Samuel Bjork

O carte genială, absolut genială. Te atrage și te îngrozește, în măsuri egale. Te înduioșează și te întristează capitol după capitol. Numeroase personaje pun umărul la formarea unui cadru imprevizibil și plin de suspans.

Un psihopat ce ucide fețite nevinovate. Nu este tocmai cel mai plăcut subiect, însă merită să citești cartea “Călătoresc singură” de Samuel Bjork. Criminalul alege fetițe în vârstă de șase ani pe care le ucide, le pregătește ca pentru o zi de școală și le expune în văzul trecătorilor în diverse locuri.

Holger Munch este coordonatorul echipei responsabile de soluționare a cazului. În ajutorul lui vine Mia Kruger, un investigator căzut în dizgrație după uciderea unui drogat ca proprie vendenta.

Era obosită. Nu pentru că ar fi avut nevoie să doarmă, ci era obosită de toate lucrurile. De viață. De omenire. De tot ce se întâmplase.

Întreaga comunitate este șocată de odiosele evenimente și devine frustrată în fața neputinței anchetatorilor, mereu cu un pas în spatele criminalului. Învestigațiile întră într-un ritm alert atunci când nepoata lui Holger ajunge pe mâinile criminalului. Se pornește o  luptă contra cronomentru ce te ține tensionat până la ultima pagină.

Personajele “neprietenoase”, cu care nu am putut empatiza, ușurează parcurgerea cărții “Călătoresc singură”. Chiar dacă transmite sentimente dureroase, citești cartea din postura spectatorului. Nu poți preconiza finalul, nu poți identifica criminalul și, cel mai important, nu îi poți identifica motivul care îl determină să facă aceste lucruri. Numeroasele răsturnări de situație și suspansul omniprezent te fac să nu poți lăsa din mână cartea “Călătoresc singură” de Samuel Bjørk.

Au dispărut, dar nimeni nu avea să le găsească, nu-i așa? Nu toți pot avea copii. Cine hotărăște? Cine hotărâște cine poate avea copii? Cineva pierde un copil. Cine hotărăște cine pierde un copil?

“Codul lui Zoran” de Corina Ozon

În momentul în care deschizi cartea “Codul lui Zoran” trebuie să uiți tot ce credeai că știi despre Corina Ozon. Nu este vreo urmă de parodie, de glumă. S-au dus timpurile când ridiculiza societatea contemporană, monotonia din cuplu sau vreo carte devenită fenomen. Tonalitățile umoristice se transformă în strigăte de ajutor. Nu este nimic din ce aș fi putut anticipa și chiar nu am fost pregătită pentru ce am descoperit în paginile cărții “Codul lui Zoran”.

Sentimentele și zbuciumul înterior al lui Barbu sunt greu de citit, sunt pagini întregi de trăiri puternice ce devin dureroase. Acestea ne arată realitatea pe care refuzăm să o vedem, închidem ochii și mergem mai departe nepăsători. Nu acceptam în prejma noastră pe cineva care nu ne seamănă, care este diferit. Suntem ignoranți și ne mândrim cu realizările evidente – mașini, haine, case. De câte ori nu întoarcem privirea când vedem un homeless sau o persoană cu handicap? Apoi mergem liniștiti catre viețile noastre…

Revenind la conținutul cărții, Corina Ozon pune pe hârtie, într-un cadru întunecat și dominat de dezumanizarea omului intelectual, o poveste destul de simplă.

În fuga din calea cămătarilor, Barbu renunță la familie și ajunge să locuiască pe stradă. După ani petrecuți în condiții îngrozitoare, are șansa unui acoperiș. Este găzduit în subsolul unui bloc cu condiția de a curața ghena și tomberoanele. Simte că redevine om cu ajutorul puținului conform pe care îl deține.

Totul se schimbă atunci când acceptă o învitație ascunsă într-un costum primit de pomană. Învitația nu îi este destinată, dar decide să participe și se trezește în mijlocul unei organizații secrete. Urmează câteva episoade ce completează umanizarea lui Barbu, ca apoi finalul să dea lovitura de grație.

Frumusețea cărții “Codul lui Zoran” constă în urmărirea zbuciumului înterior al personajului. În ceea ce privește finalul, clar mi-a plăcut, și mi-a amintit cu dragă emoție de Camelia Cavadia și romanul “Vina”.

Finalul este ca o ploaie de vară, te răcorește. Termini ultimele pagini, închizi cartea, închizi ochii și te bucuri de senzația de ușurare ce pune stăpânire pe mintea ta.

Logodnicul ei a avut un accident chiar în drum spre cunuie, ea era îmbrăcată în mireasă și îl aștepta cu buchețelul în mână. A avut un șoc și a stat internată, apoi a fugit de acasă, stă într-o cocioabă prin mahala. De-aia are flori tot timpul în mână…

Recenzie “Ascunde-mă!” de Anne K. Joy

“Ascunde-mă!” este un titlu genial și reprezintă strigătul de ajutor al Sarei. După ce este pe punctul de a ajunge victima unei orgii sexuale, este salvată de Alex și frumosul Nick din “Descoperă-mă!”. Cu ajutorul celor doi bărbați, Sara primește o identitate nouă, devine Mara, și are oportunitatea unui nou început.

Șocul provocat de trădarea josnică a bărbatului pe care îl iubea se transformă în voință, o voință puternică ce o determină să lupte pentru a ajunge la forma fizică potrivită și a da peste cap planurile unor bărbați precum Sam. Mara își canalizează emoțiile în serii lungi de antrenamente dure.

Ce poate fi mai dureros pentru o persoană care iubește, decât să fie refuzată? Câte rugăminți și lacrimi fierbinți ar fi urmat în zadar?

Anne K. Joy pune pe hârtie o poveste frumoasă, o poveste despre teama de a iubi și rezultatele unei iubiri neîmplinite. Presară prietenie, trădare, erotism și suspans pentru a organiza cadrul aproape perfect. Spun aproape pentru că am o ușoară nemulțumire. Relația dintre Mara și Alex este pusă în umbră de informațiile despre armament și manevrarea acestora, de prea multe informații despre antrenamente și planuri tactice de atac. Am căutat mai multe detalii despre relația Mara – Alex, secrete ce le spulberă iubirea sau o relație întortocheată ce te ține cu sufletul la gură, am căutat ceva pe stilul în care m-a învățat Anne K. Joy. Nu spus că acest lucru descalifică într-o oarecare măsură cartea, dar este diferită comparativ cu ceea ce așteptam de la “Ascunde-mă!” (sunt o romantică incurabilă și îmi doream mai multă pasiune).

Dintre cărțile sub semnătură Annei K. Joy, “Ascunde-mă!” este cea mai “ruptă din realitate”. Surprinde caracterul dual al oamenilor ce trădează prietenii vechi, oameni ce uită mâna de ajutor primită la nevoie și trădează fără vreo remușcare.

“Ascunde-mă!” este scrisă într-un ritm relaxant, ușor de parcurs și înțeles, cu o acțiune drăguță și lipicioasă. Trăirile personajelor sunt expuse clar, ușurând sarcina cititorului de a empatiza și a se transpune în mijlocul acțiunii.

Cartea “Ascunde-mă!” este al doilea volum din seria “Identități false” și poate fi comanda de aici.

P. S. Abia acum am observat o asemănare între Anne K. Joy și Jennifer L. Armentrout. Amândouă ne atrag cu trilogii pline de suspans și erotism și ne momesc în fiecare volum cu informații despre evoluția cuplului ajuns pe plan secundar.

… învățase că o femeie rănită putea să fie o armă perfectă contra dușmanului, dacă știi cum să te folosești de ea.

Recenzie “Descoperă-mă!” de Anne K. Joy

Din punctul de vedere al unui cititor (a se citi eu), un autor ce se bucură de succesul primei cărți, este un autor norocos, a avut o idee bună pe care a fructificat-o. Dacă la cea de-a patra carte reușește să te uimească înseamnă că este talent sau a găsit izvorul imaginației. Cum acest izvor nu există, este evident talentul Annei K. Joy.

După ce am citit “Descoperă-mă!” mă pot declara fan Anne K. Joy. Autoarea aduce în lumina reflectoarelor un nou cuplu, complex și secretos, Ana și Nick.

Ana Duarte a avut o copilărie extrem de dificilă și traumatizantă. Ajunsă în pragul maturității, decide să ducă o existență izolată, departe de oameni și departe de orice ar putea să îi facă rău. La 25 de ani este o micuță scriitoare în căutare de inspirație. Manuscrisul ei este un ghid, o culegere de reguli pe care o femeie trebuie să le urmeze într-o relație. Ironia face ca experiența Anei în domeniul relațiilor să fie nulă. O impostoare ce fură informații și inspirație din relația toxică dintre Sara, cea mai bună prietenă a Anei, și Sam. Încearcă să îi deschidă ochii Sarei pentru a realiza că acestă relație îi pune în pericol integritatea fizică și sufletească, că nu este normal ca o femeie să se lase umilită. Încercările ei sunt zadarnice și sfârșesc prin a degenera într-o ceartă puternică.

Ana este o femeie fragilă, dar altruistă, lucrează ca voluntar la un centru ce găzduiește femei abuzate, petrece timp cu ele și le motivează. Profită de această oportunitate și se inspiră din traumele lor pentru a contura manusrisul.

Totul se schimbă atunci când apare Nick, un bărbat binecuvântat cu frumusețe fizică și sufletească. Fără prea mult efort îi dă lumea peste cap, iar Ana anunță editura că se retrage din proiect pentru că nici măcar ea nu poate lua în considerare propriile reguli.

Cei doi se avântă într-o relație sinuoasă, plină de cotituri. Pretind că în viața lor nu este loc pentru iubire și cad de acord asupra unei relații fără obligații, o relație în care se pot bucura doar de prezent, fără vreun plan de viitor. Sunt luați prin surprindere când sunt tradați de propriile sentimente, îndrăgostindu-se nebunește unul de celălalt. Oricât ar încerca să ascundă aceasta iubire, Ana și Nick nu pot sta despărțiți.

Precum în viața reală, când te aștepți mai puțin apare ceva neprăvăzut și îți incurcă planurile, în “Descoperă-mă!” secretele vin în cascadă, fiecare își ascunde propriul trecut, dar atunci când iese la suprafață rupe totul în calea lui. Ana descoperă că Nick minte și alege să fugă de el… dar până când și până unde?

O poveste frumoasă, gândită magistral, un trecut comun, o dragoste ce te consumă, suspans, frustrări, nedreptate, secrete, erotism. Mai ai nevoie de altceva? Nu! Atunci citește cartea “Descoperă-mă!”, o găsești aici.

Mi-a plăcut că acțiunea are loc în România, contrar cărților din seria Demonilor (“Demonii iubirii”, “Demonul ucis” și “Demonii trecutului”). Mi-au plăcut personajele; Ana, în ciuda copilăriei îngrozitoare, rămâne o femeie puternică ce nu se pierde și nu apucă pe căi greșite; Nick se încadrează într-un stereotip cu lipici la sexul frumos, un bad-boy ce face dreptate cu propriile mâini, sexy și plin de bani.

Povestea pe care Anne K. Joy o pune pe hârtie este frumoasă, parcurge un curs lin, ușor de urmărit și reușește să te uimească din loc în loc. Autoarea are un mod simplu de a scrie, este ușor de citit și transmite emoție.

-La ce te gândești?

-La faptul că fiecare om merită o viață încărcată de astfel de momente, a răspuns el în timp ce o căuta cu privirea. Este liniște, priveliștea este minunată, iar trilul păsărilor este încântător. Aici nu există ură, griji, temeri sau probleme.