“Codul lui Zoran” de Corina Ozon

În momentul în care deschizi cartea “Codul lui Zoran” trebuie să uiți tot ce credeai că știi despre Corina Ozon. Nu este vreo urmă de parodie, de glumă. S-au dus timpurile când ridiculiza societatea contemporană, monotonia din cuplu sau vreo carte devenită fenomen. Tonalitățile umoristice se transformă în strigăte de ajutor. Nu este nimic din ce aș fi putut anticipa și chiar nu am fost pregătită pentru ce am descoperit în paginile cărții “Codul lui Zoran”.

Sentimentele și zbuciumul înterior al lui Barbu sunt greu de citit, sunt pagini întregi de trăiri puternice ce devin dureroase. Acestea ne arată realitatea pe care refuzăm să o vedem, închidem ochii și mergem mai departe nepăsători. Nu acceptam în prejma noastră pe cineva care nu ne seamănă, care este diferit. Suntem ignoranți și ne mândrim cu realizările evidente – mașini, haine, case. De câte ori nu întoarcem privirea când vedem un homeless sau o persoană cu handicap? Apoi mergem liniștiti catre viețile noastre…

Revenind la conținutul cărții, Corina Ozon pune pe hârtie, într-un cadru întunecat și dominat de dezumanizarea omului intelectual, o poveste destul de simplă.

În fuga din calea cămătarilor, Barbu renunță la familie și ajunge să locuiască pe stradă. După ani petrecuți în condiții îngrozitoare, are șansa unui acoperiș. Este găzduit în subsolul unui bloc cu condiția de a curața ghena și tomberoanele. Simte că redevine om cu ajutorul puținului conform pe care îl deține.

Totul se schimbă atunci când acceptă o învitație ascunsă într-un costum primit de pomană. Învitația nu îi este destinată, dar decide să participe și se trezește în mijlocul unei organizații secrete. Urmează câteva episoade ce completează umanizarea lui Barbu, ca apoi finalul să dea lovitura de grație.

Frumusețea cărții “Codul lui Zoran” constă în urmărirea zbuciumului înterior al personajului. În ceea ce privește finalul, clar mi-a plăcut, și mi-a amintit cu dragă emoție de Camelia Cavadia și romanul “Vina”.

Finalul este ca o ploaie de vară, te răcorește. Termini ultimele pagini, închizi cartea, închizi ochii și te bucuri de senzația de ușurare ce pune stăpânire pe mintea ta.

Logodnicul ei a avut un accident chiar în drum spre cunuie, ea era îmbrăcată în mireasă și îl aștepta cu buchețelul în mână. A avut un șoc și a stat internată, apoi a fugit de acasă, stă într-o cocioabă prin mahala. De-aia are flori tot timpul în mână…

Leave a Reply