Recenzie “Demonii iubirii” de Anne K. Joy

De pe goodreads am aflat că Anne K. Joy este o autoare self – published, ale cărei carți sunt disponibile exclusiv pe site-ul annekjoy.ro. Exemplarul meu din “Demonii iubirii” l-am primit gratuit din partea autoarei și a venit la pachet cu autograf și o dragă urare.

Prima impresie (impresia artistică) este una foarte proastă, coperta mi se pare îngrozitor de respingătoare. Mă duce cu gândul la o reclamă ieftină pentru o marcă necunoscută de prezervative. Probabil acesta este motivul pentru care “demonii” au stat trei luni pe noptiera mea.

Acum, după ce am terminat de aruncat cu pietre, să vedem ce are de spus Anne K. Joy.

La baza “demonilor” este o poveste relativ simplă, însă destul de captivantă. Eroina este Jessica Thomas, o tânără cu o viață grea încă din copilărie, copilărie marcată de comportamentul nepotrivit al unui tată vitreg și o mamă superficială al cărei scop a fost să pozeze în tabloul familiei perfecte.

Am douăzeci și patru de ani și teoretic sunt căsătorită. Nu am copii și nici măcar un animal de companie care să mă întâmpine în fiecare seară când ajung acasă după o zi lungă și obosotoare de muncă. Mă simt singură și așa sunt!

Scapă de sub dominația familiei și se îndrăgostește nebunește de primul său iubit. Acesta îi trădează încrederea și reușeste să arunce asupra ei vina morții unei alte femei, care era chiar amanta lui.

Avocatul angajat de Elizabeth Thomas pentru apărarea fiicei sale, este celebrul Ian Peterson, un avocat de succes și o veche cunoștință a celor două femei. Peterson îi flutură prin față biletul către libertate, însă prețul este acceptarea unei căsătorii.

Jessica nu are cum să iasă din această situație fără ajutorul lui Ian și alege “detenția” în cadrul unei căsătorii nedorite decât o viață în spatele gratiilor.

Ian reușește să dovedească nevinovăția fetei și, șase luni mai târziu, cei doi își dau acordul în cadrul căsătoriei. În tot acest timp, Ian se dovește a fi un bărbat atent, generos și iubitor. După o noapte pasională, în prima zi în calitate de doamna Peterson primește vestea cea mare – Ian s-a căsătorit doar pentru a primi partea lui de moștenire, iar Jessica va locui separat, căsătoria lor fiind doar de fațadă.

Ce va face Jessica? Tu ce ai face în locul ei?

“Demonii iubirii” de Anne K. Joy este o carte extrem de atrăgătoare, nu am putut să mă opresc până nu am terminat-o (la 3 dimineața). Mi-a plăcut că Anne K. Joy aruncă din loc în loc pasaje erotice. Dacă fac abstracție de copertă (pe principiul, sufletul contează) este minunată, antrenantă. Absorbi pagină după pagină pentru a afla cât mai multe, pentru a înțelege de ce este Ian așa, ce îl împiedică să iubească. Empatizezi fără voia ta cu sentimentele personajelor și înjuri cu voce tare nedreptățile din viața lor.

Dacă această carte ar fi fost publicată în altă țară, cu siguranță Anne K. Joy ar fi fost undeva între Sylvia Day și E L James.

Sper că v-am convins să vă afundați în lumea “demonilor” Annei K. Joy. 🙂 Mie mi-a înseninat o noapte!

P. S. Am trecut cu vederea câteva greșeli gramaticale și consider că ultimul paragraf este în plus. Asemenea formulări mă duc cu gândul la basmele din copilărie.

 

Recenzie “Când vina ne desparte” de Liane Moriarty

Liane Moriarty are un stil unic de a scrie, stil pe care îl păstrează de la un roman la altul. Cărțile ei (cele pe care le-am citit), “Marile minciuni nevinovate”, “Secretul soțului” și “Când vina ne desparte” au ca numitor comun dinamica relației dintre soți și familia în general.

“Când vina ne desparte” este un studiu de caz ce pornește de la un banal grătar între prieteni. Trei familii, șase adulți și trei copii se întâlnesc la un grătar. Oare ce se poate întâmpla încât să îi traumatizeze pe toți…

Moriarty se joacă cu cititorul și inserează în prezent episoade de la momentul grătarului, cu scopul de a aduce un plus de mister.

Citești obsesiv pagină după pagină, din dorința de a afla cât mai repede ce s-a întâmplat. Am fost puțin dezamăgită când am descoperit punctul de plecare al tuturor neplăcerilor, însă asta nu înseamnă că nu e vorba de ceva important. Este uimitor impactul evenimentului asupra fiecărui personaj, dar Moriarty disecă abil fiecare sentiment. Cei șase adulți încearcă să-și ascundă zbuciumul sufletesc, însă există în subconștient vina, un mecanism ciclic ce aduce la suprafață flash-urile amintirilor dureroase.

Fiecare are ceva de reproșat față de propria reacție și își poartă cu greu partea de vină.

Separat de întâmplarea de la grătar, este interesant de urmărit cum fiecare se luptă cu propriile temeri și incearcă să depășească traume adunate încă din copilărie.

Este un roman complex, magnetizant. Sentimentele personajelor prind glas cu ajutorul autoarei, ce le dedică capitole unde au libertatea de a-și expunde cele mai intime gânduri.

M-a sensibilizat foarte tare capitolul aparținând lui Harry, este deosebit de dureros și încărcat de emoție.

“Când vina ne desparte” de Liane Moriarty este un roman minunat, mi-a plăcut foarte mult și o să-l recitesc oricând cu mare drag.

I-a trecut prin minte gândul că ar trebui să se despartă. Nu să se despartă, să se separe. E vorba de o căsnicie, prietene, nu te desparți cum te-ai despărți de o iubită, te separi. Ce porcărie. El și Clementine nu se vor separa. Erau bine. Și totuși, era ceva neobișnuit de tentant la acest cuvânt: separare. Părea a fi o soluție. Dacă ar putea să se separe, să se detașeze, să se îndepărteze, s-ar simți ușurat. Ca la o amputare.

Recenzie “Mara Dyer. Răzbunarea” de Michelle Hodkin

“Mara Dyer. Răzbunarea”  începe în ton cu primele două volume, și anume, Mara este, din nou, într-o instituție, de data aceasta este vorba de Centrul Rezidențial de Tratament pentru Problemele Comportamentale Horizons. Același decor, un pat de spital și nesiguranța propriilor amintiri.

Află că l-a ucis pe Noah în încercarea de a-l ucide pe Jude, însă continuă să creadă cu tărie că Noah trăiește.

Cu puțin ajutor reușeste să scape din centrul de tratament și pornește într-o cursă spre aflarea adevărului. Drumul către New York este plin de peripeții, dar alături îi sunt Jamie și Stella. Nu am înțeles de ce Jamie nu și-a folosit puterea pentru a convinge un șofer să îi ducă direct la destinație (Pentru că pe drumul spre New York mai acumulează informații și pun cap la cap anumite aspecte, dar bla-bla-bla nu m-a atras prea tare partea aceasta).

În finalul romanului își face apariția Noah, teafăr și nevătămat. Urmează un episod “telenovelistic” – Mara moare, dar nu moare și apoi Noah moare, dar nu moare nici el pentru că în acel moment Mara își dă seama de intensitatea puterilor ei și descoperă că există și o latură bună a lor. Această parte mi s-a părut ușor sub nivelul arătat de Michelle Hodkin în primele două volume.

E dezlănțuită. Și n-am văzut în viața mea ceva mai scandalos de frumos.

Deznodământul este super ușor de anticipat, dar, recunosc, am fost destul de surprinsă când am aflat cine este tartorul, persoana care a controlat toată această înscenare încă de la început. Chiar nu mă așteptam la el.

Per total este o trilogie minunată pentru adolescenți. “Mara Dyer. Începutul” mi-a plăcut pentru felul în care Michelle Hodkin te atrage și te ține în permanent suspans. Cel de-a doilea volum, “Mara Dyer. Transformarea”, are suficient suspans, dar are un plus de horror, SF, fantasy și romance în cantități potrivite.

“Mara Dyer. Răzbunarea” este un semn clar că imaginația autoarei, Michelle Hodkin, nu are limite.

Recenzie “Mara Dyer. Transformarea” de Michelle Hodkin

“Mara Dyer. Transformarea” de Michelle Hodkin este volumul al doilea din seria Mara Dyer, continuarea frumosului romanului “Mara Dyer. Începutul”.

Dacă primul volum m-a convins de la primele pagini și nu am putut lăsa cartea din mână, celui de-al doilea i-au trebuit cam 150 – 200 de pagini să mă atragă și să mă obsedeze. Am fost într-o permanentă confuzie, am oscilat între a considera că Mara este înzestrată cu puteri supranaturale sau a crede că este victima unei crunte boli. La sfârșitul primului volum eram sigură că e vorba de ceva supranatural, insă urmează zeci de pagini care redau experiențe de care doar Mara este conștientă, experiențe al căror unic martor este Mara. Acest lucru m-a debusolat puțin, îmi doream să cred în ea, insă toata lumea parcă lupta contra ei, mai puțin Noah, bineințeles. Într-o oarecare măsură cititorul este la mâna autoarei care, precum un abil pilot de drift, te poartă pe un drum riscant, mereu apoapre de marginea prăpastiei.

O Mara semi – amnezică ce se trezeste pe un pat de spital devine lait motivul seriei,”Mara Dyer. Transformarea” începe în ton cu primul volum, singura diferență fiind că acum este vorba despre o clinică psihiatrică.

Este un amestec de horror, SF, romance și suspans ce tranformă seria Mara Dyer într-un drog. La fiecare pagină Michelle Hodkin demolează orice idee pe care mintea o creionează. Este o carte de la care nu știi ce să aștepți. Este minunată! Absolut genială!

Chiar dacă am simțit că povestea de dragostea dintre Mara și Noah cade cumva pe locul doi, este mai intensă decât în primul volum. Sunt atât de multe detalii care te uimesc – bunica, păpușa veche de peste 100 de ani, medalionul, cartea despre memoria genetică și, în special, Jude.

Nu pot spune mai mult pentru că simt că stric plăcerea de a savura această lectură!

O să-l iubești până o să-l omori.

Dacă l-aș fi iubit cu adevărat, a spus ea, l-aș fi lăsat să plece.

Mi-aș fi dorit să-l pot iubi atât de mult.

 

Recenzie “Mara Dyer. Începutul” de Michelle Hodkin

Cum ai reacționa dacă te-ai trezi pe un pat de spital? Cum ai reacționa dacă ai afla că a avut loc un accident? Cum te-ai simți dacă nu ți-ai aminti nimic? Asta putem afla doar în “Mara Dyer. Începutul” de Michelle Hodkin.

După trei zile de comă, Mara se trezește în spital, înconjurată de tuburi și aparatură medicală. Află, cu greu, de la mama ei că o parte din bătrânul azil s-a prăbușit luând drept pradă trei vieți, ea fiind singura supraviețuitoare. Este un mirol că a scăpat doar cu o singură vânătaie (mai târziu îi aflăm proveniența), dar nu își amintește nimic, nici plecarea de acasă și nici timpul petrecut în clădirea azilului.

Obosită de insistențele familiei, de presiunea locurilor ce îi amintesc de prietenii pierduți și faptul că vede fantomele lor în propria reflexie în oglindă, decide să se mute într-un alt oraș.

Miami, Florida reprezintă un nou început. Îl cunoaște pe Noah Shaw, un badboy, un băiat excentric ce o îndrăgește maxim din prima clipă (chiar înainte să o cunoască personal).

Pe lânga clișeica poveste de dragoste dintre fata introvertită și adolescentul playboy, “Mara Dyer. Începutul” te atrage cu suspansul din spatele surpării azilului. Relația dintre Mara și Noah este frumoasă, atragătoare și puuuuuțin asemănătoare stilului Annei Todd în ceea ce priveștea descrierea lui Noah, a înfățișării sau a vestimentației. Mi-a plăcut foarte tare.

Am citit cu sufletul la gură pagină după pagină, așteptând ca Mara să își amintească încă un fragment al nopții fatidice.

Michelle Hodkin dezvăluie puțin câte puțin, te ațâtă, te atrage, te amețește și te ține în suspans până la ultima pagină.

Acțiunea îți taie picioarele, nu m-am așteptat la un asemenea deznodământ, dar surpriza a fost una extrem de plăcută. Mi-a plăcut extrem de mult cartea “Mara Dyer. Începutul”, este o îmbinare frumoasă, bine gândită între o poveste de dragoste și o poveste plină de mister și suspans.

Recenzie “Temă pentru acasă” de Nicolae Dabija

“Temă pentru acasă” este o carte ce a prins foarte bine, o carte cu lipici la cititori, mai puțin la mine. Nu m-a impresionat, nu m-a atras și mi s-a părut o poveste “trasă de păr”.

Romanul “Temă pentru acasă” de Nicolae Dabija urmărește povestea lui  Mihai Ulmu. Un tânăr profesor de limba și literatura română la un liceu din Poiana. Pune suflet în munca sa și este răsplătit cu vârf și îndesat de elevii conștiincioși.

Toate elevele din clasa a XII-a sunt îndrăgostite de profesorul Ulmu, însă el este în așteptarea femeii pe care mintea și inima au creionat-o de parcă ar fi o himeră. Soarta lui Mihai Ulmu o ia pe un drum zbuciumat atunci când este acuzat a fi “dușman al partidului”, după ce ia asupra lui vina elevilor ce au batjocorit portretul lui Stalin, “Părintele popoarelor”. Profesorul este arestat și deportat în lagărul Zarianka din Siberia, unde îl așteaptă 25 de ani de muncă silnică. Dispariția profesorului lor preferat a vuit puternic în Poiana.

Personajul principal feminin este Maria Răzeșu, elevă a clasei a XII-a a profesorului Ulmu, de care este îndrăgostită nebunește. Decide să lase totul în urmă și pleacă în căutarea bărbatului iubit.

Nu înțeleg iubirea Mariei. Poate sunt mult prea egoistă, dar mi se pare un sacrificiu enorm și, în plus, profesorul Ulmu nu i-a dat niciodată de înțeles că sentimentele sunt reciproce.

Maria ajunge la Zarianka (mult prea ușor) și se angajează în lagăr (extrem de ușor și greu de crezut). Îl ajută pe Mihai să evadeze, dar ce le rezervă soarta pe viitor?

Căsătoriile fericite nu au istorie. Dacă Romeo și Julieta ar fi fost fericiți, n-ar fi știut nimeni de ei.

Mi-a plăcut să îl urmăresc pe Mihai de-a lungul anilor petrecuți în lagărul de concentrare. Este uimitor cât de mult te schimbă traiul vitreg, iar degradarea condiției umane este iremediabilă.

Pentru că nu există pe lume lucru mai scump, mai sfânt și mai fără de preț ca libertatea.

“Temă pentru acasă” de Nicolae Dabija nu mi-a plăcut deloc. Nu aș reciti cartea și mă bucur că găsit-o gratuit pe net.

Recenzie “În căutarea unui destin” de Jojo Moyes

“În căutarea unui destin” de Jojo Moyes nu este chiar cea mai atrăgătoare carte. Acțiunea romanului nu are un punct culminant, un moment de bum de la care să începi să îți rozi unghiile, în schimb romanul curge lent și îți dezvăluie câte puțin din loc în loc. După primele 300 de pagini am fost la un pas de a abandona romanul.

După terminarea celui De-al Doilea Război Mondial, 655 de mirese australiene se îmbarcă la bordul portavionului “Victoria” cu destinația Anglia, pentru a se alătura soldaților englezi cu care s-au căsătorit.

Din cele peste 600, Jojo Moyes pune accentul pe viața a patru dintre mirese, extrem de diferite și destul de dificile – Jean, Avice, Margaret și Frances.

Jean are doar 15 ani, este considerată oaia neagră a familiei. M-a surprins faptul că nu știa să scrie sau să citească. Zburdălnicia specifică adolescenței o împinge să caute prea multă atenție din partea bărbaților, comportamentul ei ajungând să fie unul rușinos. Din păcate, călătoria ei se termină prea devreme.

Avice este un copil de “bani gata”, o răsfățată crescută în puf. Un personaj deosebit de antipatic al cărui scop este acela de a fi superioară surorii sale. Intervențiile ei sunt reprezentate de minciuni și de o atitudine superioară. Este ciudat cum viața nu te lasă să treci neobservat, iar la final toate minciunile se întorc împotriva ei.

Margaret este un băiețoi de fată. A copilărit înconjurată de frați și de animalele de la fermă, crescută de un tată rămas singur după abandonul soției. Margaret este o fire onestă, luptătoare, cu un caracter puternic.

Frances este infirmiera tăcută și misterioasă, al cărei trecut îți lasă nenumărate semne de întrebare.

Toate cele patru fete pornesc voioase pe un drum de șase săptămâni, la capătul căruia nu știu ce le așteaptă.

Mi-a plăcut să urmăresc evoluția fetelor de-a lungul călătoriei. Sufletele lor au fost străbătute de nenumărate sentimente. Accentul este pus pe sentimentele fetelor de-a lungul celor șase săptămâni, pe impactul ruperii de meleagurile natale, pe transformările aduse de conviețuirea pe portavion alături de 1100 de bărbați și 650 de femei și de o destinație necunoscută.

Nu știu cum să cataloghez “În căutarea unui destin”, povestea romanului o să îmi rămână în memorie, însă nu voi reciti cartea.

Este de apreciat efortul lui Jojo Moyes de a se documenta despre protocolul și organizarea echipajului unui portavion, dar și însușirea unui volum mare de detalii tehnice privind construcția acestuia.