Recenzie “Un băiat pe lista lui Schindler” de Leon Leyson

IMG_2047.jpgAm observat că sunt atrasă de poveștile triste, de parcă apreciez mai mult ceea ce am fară a râvni la alții și asa realizez că am deja toate lucrurile necesare unei existențe fericite.

“Un băiat pe lista lui Schindler” de Leon Leyson și-a făcut treaba, iar lacrimile mi-au brăzdat obrajii fără milă.

“Un băiat pe lista lui Schindler” este cartea autobiografică a lui Leon Leyson, singura carte de memorii publicată de unul dintre evreii salvați de Schindler.

Chiar dacă limbajul folosit este unul ușor, iar cartea nu este deloc stufoasă, este atât de încărcată emoțional încât mi-au trebuit câteva pauze lungi departe de ororile naziștilor.

Primii ani din viața micuțului Leon sunt încununați de fericirea specifică vârstei și confortul oferit de traiul într-o familie echilibrată. Fericirea și naivitatea urmează să se spulbere brusc când trupele naziste invadează Polonia și familia Leyson este forțată să se mute într-un ghetou din Cracovia.

Cum poate înțelege un copil de doar 10 ani că nu se mai poate duce la școală doar pentru că s-a născut evreu?

Cum poate înțelege un suflet inocent că ceilalți copii nu se joacă cu el pentru că poartă pe braț steaua cu șase colțuri, Steaua lui David, simbolul evreilor.

Suferința lui Leon și a familiei Leyson, precum și a tuturor evreilor prinși în războiul lui Hitler, este imposibil de imaginat. Chiar dacă treci alături de Leon prin frig, foame, frică și umilințe nesfârșite, nimic nu poate măsura intensitatea acestor sentimente și niciun deznodământ fericit nu va estopa omniprezența războiului din mintea supraviețuitorilor.

Totuși, într-o lume atât de crudă există un înger păzitor al evreilor, și anume Oskar Schindler. Un industriaș german, membru al partidului nazist, ce deținea diverse firme, de email sau muniție, fabrici prin intermediul cărora a salvat peste 1200 de evrei. Pentru o mai bună imagine a lui Schindler, trebuie văzut filmul “Lista lui Schindler” în regia lui Steven Spielberg.

“Un băiat pe lista lui Schindler” este o carte dureroasă, dar merită citită.

Noul proprietar, un nazist, avea nevoie de cineva care să deschidă un seif. Tata nu a pus nicio întrebare. A scos pur și simplu uneltele necesare și a deschis seiful. S-a dovedit a fi cel mai bun lucru din viața lui, fiindcă, pe neașteptate, nazistul i-a oferit un loc de muncă.

M-am întrebat deseori la ce s-a gândit tata în clipa aceea. A simțit ușurare sau doar un alt gen de neliniște cu privire la ce avea să îi ceară nazistul să facă în continuare.

 

Recenzie “Vocea lui Archer” de Mia Sheridan

IMG_1924.jpgE o povară mare, Bree. Să simți că dacă părăsești o persoană, viața ei se va preface în praf.

Chiar dacă este doar o altă poveste de dragoste condimentată cu pasaje erotice, “Vocea lui Archer” de Mia Sheridan mi-a plăcut forte mult.

Este o carte pe care nu o poți lăsa din mână. Am apreciat mult suspansul creat de Sheridan în jurul trecutului personajelor, învăluie in mister evenimente ce le-au marcat existența și le dezvăluie treptat cât să te atragă din ce în ce mai tare.

Bree Prescot se retrage într-o mică localitate unde speră să își găsească liniștea sufletească. Bree poartă povara neîmpărtășită a unui eveniment traumatizant, a fost martora uciderii cu sânge rece a tatălui ei, apoi a devenit prada sexuală a ucigașului.

Timp de peste șase luni de zile, ea retrăiește pe fiecare dimineață aceeași traumă. Se simte blocată în trecut la aceasta amintire.

În timp ce stăteam acolo și mă lăsam în voia amintirilor, gândindu-mă la fata care fusesem odată, mi s-a făcut dor de ea. Mi s-a făcut dor de cea care am fost. Nu am fost o persoană stigmatizată de tragedie. Nu am fost vreo credulă. Știam  ca nu aveai nicio garanție și că viața nu era întotdeauna justă.

Personajul masculin din “Vocea lui Archer” este un bărbat minunat :))) cred că toate fetele s-au îndrăgostit de el.

Archer, un bărbat neîngrijit și ignorat de toți din jurul lui, o atrage pe Bree precum un magnet. La o vârstă fragedă își pierde părinții într-un accident auto despre care nimeni nu vrea să vorbească și, fiind împușcat în gât, își pierde și vocea. Rămâne în grija unui unchi ce nu reușeste să țină locul unui dascăl în viața unui tânar, un unchi ce suferă de sindrom de stres posttraumatic și își găsește sfârșitul lăsând în urmă o persoană ce nu se poate descurca singură.

Rămas singur, Archer se izolează și mai mult iar toată energia lui se îndreaptă către muncă fizică și citit. Continuă să o ignore pe Bree și nu îi adresează răspuns la niciuna din încercările de a înteracționa, dar insistențele ei sparg armura tânărului.

-Totuși doare. Doare pentru că îmi este frică să te iubesc. Îmi este teamă că vei pleca și voi rămâne din nou singur. Numai că de data asta ar fi de o sută de ori mai rău pentru că voi ști ce îmi lipșeste. Nu pot…

-Vreau să pot să te iubesc mai mult decât îmi este teamă că te pierd și nu știu cum să fac asta. Învață-mă Bree! Te rog, învață-mă! Nu mă lăsa să distrug asta…

Încotro se îndreaptă această poveste de dragoste între două persoane torturare de trecut?

Felul în care Mia Sheridan dirijează acțiunile celor două personaje ajută cititorul să empatizeze cu multitudinea de sentimente ce apar între Bree și Archer.

“Vocea lui Archer” de Mia Sheridan este o carte relaxantă, o lectură frumoasă ce te aduce în mijlocul unei povești de dragoste încărcată de emoție, un roman ce dovedește că există, pentru fiecare dintre noi, un happy end mult așteptat.

Pe cât de mult mi-a plăcut “Vocea lui Archer”, pe atât de amar este gândul de a fi în pielea lui Archer. Până la 23 de ani a fost privat de atenție, de iubire, de prieteni și de protecția unei familii. Tu ai fi rezistat în locul lui?

Treaba era că o iubeam – cu patimă și cu fiecare frântură din inima mea, chiar și cu frânturile sfărâmate, chiar și cu cele pe care le simțeam nedemne și lipsite de valoare. Și, poate, chiar cu acele frânturi o iubeam cel mai mult.