Recenzie “Și soarele e o stea” de Nicola Yoon

IMG_1882Întotdeauna mi-a plăcut să citesc cea de-a doua carte a autorilor. Consider că pentru prima carte poți lucra an după an, fară nicio presiune, insă la următoarea trebuie să te ridici la un anumit nivel și, cel mai important, să treci cu bine de părerile cititorilor.

După super succesul obținut de “Absolut tot”, Nicola Yoon publică “Și soarele e o stea”, o carte foarte ușoară. O poveste de dragoste alături de care petreci o după amiază liniștită.

“Și soarele e o stea” aduce în fața cititorilor povestea de dragoste dintre Natasha Kingsley și Daniel Jae Ho Bae.

Natasha este de origine jamaicană și a ajuns ilegal în America la vârsta de opt ani, însoțită de părinți. Timp de aproape zece ani, familia duce un trai retras și modest. În urma unui accident, tatăl a fost prins conducând sub influența alcoolului și membrii Kingsley urmează a fi deportați.

Daniel este mezinul familiei Bae, o familie de coreeni ce au ajuns în Statele Unite urmărind iluzia unei vieți mai bune.

În ultima zi a Natashei pe tărâm american să îl întâlnească pe Daniel. În timp ce adolescenta este o fire practică, bazându-se pe statistici și științe exacte, asiaticul este un poet visător, genul creativ. Este evident că atracția atinge cote maxime și, în mai puțin de 12 ore, cei doi cad plasă unui Cupidon grăbit. Unde o să ducă această iubire imposibilă?

“Și soarele e o stea” de Nicola Yoon este o carte foarte ușor de parcurs, te relaxează și te amuză pe măsură. Nu am înțeles capitolele apartinând mecanicului de tren, chelneriței sau lui Irene. Am înțeles pildele din spatele cuvintelor, însă mi se pare inutilă prezența lor în carte, în mijlocul unei povești de dragoste adolescentină. Chiar dacă Irine are o intervenție minoră pe finalul romanului, partea suicidală nu are nicio logică… în mintea mea.

Comparând cele două cărți, cele două iubiri imposibile, preferata mea este “Absolut Tot”.

Ciudat cum lucruri care și se păreau cândva fermecătoare pot deveni anoste și iritante. Credem că dorim să ne petrecem tot timpul din lume cu oamenii pe care-i iubim, dar poate că avem nevoie de exact opusul. Un timp limitat, ca să rămânem în continuare cu impresia că cealaltă persoană e interesată. Poate că nu avem nevoie de actul doi și trei. Poate că dragostei îi priește cel mai bine primul act.

 

Să crești și să vezi defectele părinților tăi este ca și cum ți-ai pierde credința. Nu mai cred în Dumnezeu. Nu mai cred nici în tata.

Recenzie “Absolut tot” de Nicola Yoon

FullSizeRenderM-am hotărât să cumpăr cartea “Absolut tot” după ce am dat, din întâmplare, peste trailer-ul filmului. După primele pagini am rămas puțin dezamăgită, m-a plictisit limbajul copilăresc al cărții. Totuși…. este povestit de o adolescentă de 18 ani ce și-a petrecut toată viața în casă, oare la ce mă așteptam? 😊))

Mentalitatea tinerei Maddy, atât de naivă și inocentă, asociată cu desenele și graficele din carte mi-au lăsat împresia unui mix între cărțile de povești și cele de colorat pentru copiii de clase primare.

În centrul romanului este Maddy, ea suferă de o boală destul de gravă fiind alergică la lume, o boală infinit de inteligentă, nu știi niciodată ce îți poate declanșa o reacție alergică. Până la 18 ani, ea trăiește împăcată cu boala, intră în contact doar cu mama ei și cu asistenta medicală ce îi verifică analizele din două în două ore.

Această situație se schimbă când, în casa de alături, se mută Olly alături de familia sa. Prin infățișare, stil vestimentar și abilități o șochează și atrage pe Maddy. Pentru o perioadă cei doi se studiază prin geamurile ce îi despart, apoi relația lor continuă prin conversații pe e-mail, urmând și o întâlnire fizică.

Și dorința e cea care mă trage cu putere înapoi pe Pământ. Dorința asta mă sperie. E ca o buruiană care se împrăștie lent, chiar înainte să bagi de seamă. Înainte să-ți dai seama, ți-a cotropit exteriorul și ți-a umbrit ferestrele.

De un lucru sunt sigură: să râvnești nu duce decât la mai mult râvnit. Nu există vreun capăt pentru dorință.

Abia după ce a conștientizat ce pierde din cauza acestei boli, Maddy se hotărăște să fugă de acasă împreună cu Olly. Oare unde o să ajungă?

Olly e în fața mea, perplex. Nu spun nimic. Îmi lipesc buzele de ale lui. La început e împietrit, nesigur și necooperant, dar apoi nu mai e așa. Deodată, mă trage și mă lipește strâns de el. O mână mi se afundă în păr și cealaltă mă prinde de talie.

Nicola Yoon evidențiază în Absolut tot toate senzațiile și emoțiile pe care Maddy le simte pentru dată în viață, atunci când realizează că se îndrăgostește de noul vecin. Partea asta nu m-a împresionat, ci m-a amuzat maxim. Absolut tot se adresează cititorilor cu vârstă între 14 – 18 ani, pentru restul este doar o pauză, o carte pe care o citești și îți amintești de propria adolescență 😊))

Finalul este unul total neașteptat, pe parcursul romanului am încercat să schițez un deznodământ, dar Nicola Yoon mi-a stricat toate planurile. Nu sunt sigură dacă un adolescent ce citește Absolut tot poate să înțeleagă finalul și suferința unei persoane în fața unei asemenea pierderi. Nu spun mai mult, dar nu poți să rămâi întreg după ce, într-o singură secundă, viața ta se schimbă radical. Atunci pune stăpânire pe tine un instict animalic de a apăra cu orice preț ceea ce ți-a mai rămas.

Poate că maturizarea înseamnă să-i dezamagești pe oamenii pe care-i iubești.

Câteodată trebuie să-i părăsești pe oamenii care te iubesc cel mai mult.

 

Recenzie “Un bărbat și o femeie” de Jojo Moyes

“Un bărbat și o femeie” de Jojo Moyes este o poveste despre drama a două persoane ce nu au nimic în comun, o poveste despre speranță și iubire.

O femeie…

Adolescenta Jess se îndrăgostește nebunește de Marty, iar la vârsta de 17 ani, se trezește fiind o mama tânără nevoită să renunțe la școală. Acțiuni ce atrag, evident, dezaprobarea mamei și nemulțumiri legate de alegerile ei. La 20 de ani, îl ia sub aripa ei protectoare pe tânărul Nicky, copilul lui Marty dintr-o căsătorie anterioară, un băiat de 8 ani, puțin diferit și deosebit de sensibil.

Jess realizează că prezența lui Marty nu face altceva decât să le complice existența și decide să își “proclame independența”. Rămasă singură simte că armonia revine asupra familiei chiar dacă e nevoită să se împartă între doi copii și două locuri de muncă. Resimte presiune financiară destul de puternic și duce pe umerii ei datoria de a oferi cât mai mult celor din jur.

Un bărbat…

Ed este genul de bărbat tocilar, al cărui confort este reprezentat de tastele unui laptop sub degetele lui. Trădat și jefuit de fosta soție, nu stă pe gânduri în momentul în care o reîntâlnește pe femeia de care era îndrăgostit încă din adolescență. Noua relație nu se ridică la nivelul așteptărilor, iar pentru a scăpa mai repede, Ed îi înmânează un cec și o informație prețioasă.

Cum socoteala de acasă nu se potivește cu cea din târg, Ed este investigat de autorități pentru dezvăluire de informații confidențiale, este suspendat din postul de conducere și riscă să primească până la 20 de ani de închisoare.

Cu încrederea în oameni, în special în femei, la pământ, se retrage la casa de vacanță, unde nu ajung veștile despre iminentul proces și își găsește în alcool un “prieten” de nădejde.

Ce au în comun Ed și Jess? Jess este menajera lui Ed, bărbatul nepoliticos și mereu afundat în discuții telefonice.

O serie de întâmplări nefericite îi aduce pe cei doi împreună pornind la drum către olimpiada de matematică, alături de Nicky, Tanzie si Norman, câinele familiei. Excursia neprevăzută se transformă într-o cursă cu obstacole. Câte se pot întâmpla? Nici nu ai idee!

“Un bărbat și o femeie” de Jojo Moyes este o carte ușor de parcurs chiar dacă este tristă. Garantat sunt multe femei ce își cresc copiii fără vreun ajutor, ele sunt într-adevăr supereroi moderni.

Mi se pare nedrept ce i se întâmplă lui Jess, de parcă toate eforturile depuse pentru a le oferi copiilor o viață mai bună se întorc împotriva ei. Mereu le-a spus că oamenii buni vor fi răsplătiți pentru binele pe care îl fac, dar, cu timpul, moare și speranța.

“Un bărbat și o femeie” de Jojo Moyes chiar merită citită. Este evident că cei doi o să rămână împreună, insă trăirile pe care le au cei doi sunt descoperind că se îndrăgostesc sunt punctul forte al romanului.

 

Recenzie ”Durere” de Zeruya Shalev

Dragostea are multe chipuri, uneori e ruptă cu totul de viață, ca un zmeu fără sfoară, știi că el plutește prin aer, dar n-o să încerci să te ții de el, ca să nu-ți scape alte lucuru, mai importante pentru tine.

După primele pagini m-am gândit să renunț la ”Durere”. În prostia mea am crezut că toată cartea se invârte în jurul accidentului de acum 10 ani și a durerii fizice provocate de explozia autobuzului. Iris retrăiește evenimentele din dimineața accidentului de parcă cei 10 ani nu au lăsat praful să se depună peste aceasta amintire dureroasă. Își amintește cum Omer și Alma trăgeau de timp, Miki risca să întârzie la munca și ea s-a oferit să ducă copiii la școală. Prin tristețea pe care o simte în fața amintirilor m-am gândit că nu-și va ierta niciodată copiii pentru acea revoltă spontană și nici soțul pentru graba nejustificată, dar pe parcursul romanului nu dă de înțeles că asemenea gânduri sălășluiesc în sufletul ei.

Din exterior, Iris duce o viață de invidiat. Pe plan profesional are numerioase realizări, din postura de directoare a școlii, ea veghează asupra elevilor cu multă îndârjire. Tocmai această atitudine atrage dezacordul lui Miki, iar reproșul că își cunoaste mai bine elevii decât proprii copii plantează în sufletul ei îndoiala că nu este o mamă capabilă.

Dar, în realitate, este prinsă într-o căsnicie unde nu se simte înțeleasă, Omer și Alma sunt distanți, iar comunicarea lor este minimă.

M-a dezamăgit caracterul slab al lui Iris, ea rămâne veșnic îndrăgostită de bărbatul ce a ales să plece, veșnic blocată cu amintirea relației pierdute. Abia în momentul în care s-a născut Alma, Iris realizează că fetița nu are trăsăturile persoanei mult râvnite și se trezește debusolată în fața destinului.

Oare maică-ta s-a măritat cu taică-tău fără pasiune, fără bucurie, făptuind ceva ce nu este decât o invățătură de datină omenească, ca un lucru care se face fără să crezi în el, numai fiindcă așa e obiceiul? Oare a fost cuprinsă de jale când te-a privit pentru prima oară, înțelegând că nu ești fetița pe care a visat-o, fiindcă nu ești fata bărbatului pe care l-a iubit?

Liniștea dispare în momentul în care îl întâlnește pe iubitul din adolescență, bărbatul pe care nu a reușit să-l uite în ciuda faptului că au trecut aproape trei decenii în care nu s-au întâlnit.

Câteva întâlniri, mângâieri și sărutări sunt suficiente pentru a transforma o femeie matură într-o adolescentă. Iris redevine puștoaica de 17 ani îndrăgostită până peste cap, ce face totul pentru iubitul ei, ajungând să-și neglijeze atât familia cât și locul de muncă.

Vestea că Alma face parte dintr-o sectă, unde un guru îi dictează ce trebuie să facă, o aduce pe Iris cu picioarele pe pământ. Dar ce e de făcut? Nu vrea să-l piardă pe Eitan, fiind iubirea vieții ei, dar simte că  i-ar trăda sentimentele în încercarea de a o ajuta pe Alma.

Ce faci când te trezesti nevoit să alegi între ceea ce nu ai avut, după care ai tânjit aproape toată viața și ceea ce ai acum și te definește ca individ?

“Durere” de Zeruya Shalev este o carte medie ca dificultate, autoarea lasă pe umerii cititorului toată lupta interioară a lui Iris și tocmai acest aspect provoacă dependență.

Spor la citit!