Recenzie “Hoțul de cărți” de Markus Zusak

FullSizeRenderAm aflat destul de târziu de Markus Zusak și de “hoțul” lui, iar la recomandarea prietenei mele Oana mi-am îmbogățit biblioteca cu o carte nouă. Mulțumesc Oana 🙂

Mă atrag foarte mult cărțile ce expun secvențe din timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Le citesc fără să respir. Sunt fascinată și traumatizată, în egală măsură, de ceea ce s-a întamplat în doar câțiva ani, de suferința și cruzimea oamenilor.

Acțiunea cărții “Hoțul de cărți” începe în ianuarie 1939 și urmărește viața micuței Liesel Meminger. După ce tatăl dispare din peisaj, fiind arestat datorită apartenenței la regimul comunist, mama lui Liesel este nevoită să își lase cei doi copii în grija unor asistenți sociali.

Ghinionul face ca pe parcursul călătoriei cu trenul către asistenții sociali, fratele cel mic al lui Liesel să moară, iar micuța să rămână singură pe lume într-un oraș nou, alături de părinți noi, înconjurată de oameni noi.

Mama ei era în mod constant bolnavă și nu erau niciodată bani pentru a se face bine. Știa asta. Dar asta nu însemna că trebuia să accepte. Indiferent de câte ori i se spusese că era iubită, ea nu putea admite că dovada consta în abandon. Nimic nu schimba faptul că era un copil slăbuț, pierdut într-un alt loc străin, cu și mai mulți oameni stăini. Singură.

Singurul refugiu al unui copil rămân cărțile și lumea în care acestea te transportă cu fiecare pagină parcursă. Este de admirat ambiţia lui Liesel de a învăţa literele şi a putea citi.

Pentru a îşi alimenta curiozitatea, ea fură periodic cărţi din casa primarului, aventură trăită la intensitate maximă. Chiar dacă adevărul este altul, soţia primarului lăsa mereu geamul deschis pentru a facilita munca hoţului.

Partea tristă a cărţii “Hoțul de cărți” este imaginea unui război nemilos expusă prin ochii unui copil, asemenea romanului “Băiatul cu pijamale în dungi”. Nu cred că există inimă ce nu poate fi înmuiată de o astfel de carte.

Chiar dacă per totul predomină gustul amar, finalul redă speranţa. Cel mai trist moment a fost cel în care Rudy și-a primit sărutul. Un destin prea crud…

“Hoţul de cărţi” chiar merită un loc şi în biblioteca ta.

Recenzie “Povestea Faridei” de Farida Khalaf și Andrea C. Hoffmann

IMG_0032“Toți bărbații au fost omorâți. Toate femeile au devenit sclave. Farida a evadat.”

Trei propoziții dure și pline de însemnătate. Aceasta este povestea Faridei Khalaf, cea care a reușit să evadeze din regimentul despotic impus de ISIS, grupare insurgentă afiliată Al-Qaida.

Familia Faridei locuia într-un sat liniștit, în regiunea muntoasă din nordul Irakului. Trăiau armonios, în pace și înțelegere și nu credeau vreodată că un necaz s-ar putea opri asupra lor.

Pe atunci locuiam în Kocho, un sat situat în câmpia din sudul lanțului muntos irakian Sinjar, cu o populație de 1 700 de locuitori. Primăvara, peisajul de acolo strălucește în toate culorile curcubeului: în jurul satului cresc numeroși copaci, flori și iarbă, prin care păstorii își mână cirezile.

Vestea că trupele ISIS cuceresc tot mai multe teritorii, aduce valuri de neliniște în cadrul comunității yazidite; comunitate unită de intensitatea credinței într-o ființă divină, Melek Taus, și de riguroasa respectare a tradițiilor.

7a448d383b4c8354fff971489c6ca40fInfo – Yazidiții (reprezentați de etnicii kurzi) cred în Dumnezeu, un Dumnezeu ce lasă lumea în grija îngerilor conduși de Melek Taus, numit și “Îngerul Păun”. Credința islamică intră în conflict cu cea yazidită deoarece în islam îngerii sunt diavoli, iar Melek Taus este omologul lui Satana.

Conform religiei yazidite sufletele se reîncarnează (metempsihoză), iar această renaștere continuă duce la purificarea sufletului.

Anul 2014 este anul în care adolescența Faridei se spulberă. Satul în care locuia a căzut pradă mâniei ISIS și singura șansă de a scăpa era renunțarea la credința yazidită și convertirea la islamism.

Drama avu loc în data de 15 august 2014. Nu voi putea uita niciodată acea zi. Începuse, de fapt, la fel ca orice altă zi de august: cu un răsărit minunat.

Ce decizie ar trebui să iei când ți-ai dedicat viața respectării cuvântului yazidit? Să renunți la ceea ce te definește ca individ dar să trăiești sau să mori în numele credinței?

 Cât de puternic să fii să poți face această alegere?

Cartea este ușor de citit datorită limbajului, nu sunt folosite exprimări greoaie. Relatarea subiectivă înlesnește parcurgea memoriilor Faridei Khalaf. Ceea ce te ține în loc și îți electrizează firele de păr de pe corp sunt faptele amintite de eroina cotidiană. Teroarea prin care trece transformă “Povestea Faridei” într-o lectură grea și dureroasă.

Spre că nu v-am descurajat. Vă invit să citiți “Povestea Faridei” de Farida Khalaf și Andrea C. Hoffmann pentru a conștientiza situația fericită în care suntem, libertatea de care ne bucurăm, dar pe care nu o apreciem suficient.