Recenzie “Amurgul unui scriitor” de Radu Găvan

Dragă Radu Găvan,

Chiar dacă România nu este ţara unde poţi trăi din scris, noi, cititorii tăi, suntem săraci şi mulţi. Te citim cu drag! Nu da înapoi, ne place scrisul tău. Aşteptăm cu sufletul la gură o nouă carte, un nou articol sau un nou interviu. Măcar aceasta să fie răsplata pentru satisfacţia pe care ne-o oferi prin cărţile tale.

Îţi mulţumesc!

coperta-amurgul-unui-scriitor

“Amurgul unui scriitor” se poate descărca gratuit de pe pagina oficială a lui Radu Găvan http://www.exorcizat.com.

După publicarea romanelor “Exorcizat” (pe care, spre ruşinea mea, nu l-am citit) şi “Neverland” (care nu m-a lăsat să dorm o noapte întreagă) Radu Găvan publică “Amurgul unui scriitor”, o gură de aer, o îmbucătură de pâine pentru cititorii avizi de o nouă carte ce îi poartă semnătura.

Într-un interviu acordat recent, Radu Găvan motivează de ce a ales ca “Amurgul unui scriitor” să fie publicată pe o platformă online:

De când am început să public, am primit tot felul de semnale frumoase de la cititori şi am simţit nevoia de a da ceva înapoi, la modul gratuit, cum e şi colecţia aceasta.

“Amurgul unui scriitor” este formată din şapte povestiri reale sau fantastice. Dintre toate, preferata mea este “Dulce nepăsare”. Chiar dacă are doar 3 pagini, are o încărcătură emoţională foarte puternică.

De când a murit soţia mea nimic nu mai are importanţă. Viaţa mea se rezumă la un lung şir de nopţi umede şi chiloţi pătaţi. Lumea nu mă mai observă sau, atunci când o face, se fereşte din calea mea. Ştiu că arăt ca un nenorocit, ştiu că put a băutură şi jeg, dar pur şi simplu nu-mi pasă. Sunt un nenorocit. Am început să devin aşa din ziua în care ea a plecat. Mi-am spus că voi fi tare, că voi trece peste, că îmi voi reface cumva viaţa. Apoi am început să beau şi viaţa s-a retras din mine. Doar gândul că într-o zi fiul meu se va întoarce, îmi va mângâia obrazul şi-mi va spune că mă iubeşte, mă mai ţine aici. Nu l-am mai văzut de zece ani. Nici nu ştiu pe unde mai e. Până la urmă nevastă-sa l-a convins că e mai bine să nu ţină legătura cu un tată alcoolic şi atunci m-a uitat.

Lacrimile ţâşnesc şi mă asez pe jos şi plâng, lumea se face că nu mă vede….

“Dulce nepăsare” m-a întristat foarte tare, dar în ziua de astăzi doar tristeţea ne mai mişcă.

Volumul de proză scurtă “Amurgul unui scriitor” urmăreşte probleme de familie, frica unui copil, frustrările unui scriitor, dragostea unui părinte sau dezumanizarea individului.

Fiecare poveste este un duş cu apă rece, un deznodământ trist şi fiecare dă glas durerii pe care orice persoană o simte într-un anumit moment al vieţii. Fiecare poveste este altfel, fiecare mi-a rămas întipărită în minte şi o asociez unei situaţii prin care am trecut.

Involuntar compar “Amurgul unui scriitor” cu “Neverland”, dar trebuie să conştientizez că sunt două stiluri diferite, amândouă surprinzătoare şi plăcute. Trebuie citite amândouă!

P.S. Radu Găvan a terminat deja cel de-al treilea roman pe care îl aşteptăm cu mare drag anul viitor.

Recenzie “Până când mă voi vindeca de tine” de Corina Ozon

coperta-pana-cand-ma-voi-vindeca-de-tine-300x300

Corina Ozon publică anul acesta cea de-a patra carte “Până când mă voi vindeca de tine”.

După ce cunoaşte un succes nebun cu trilogia relaţiei dintre Mircea şi Cati (pe care am citit-o volum cu volum, din scoarţă-n scoarţă) editura Herg Benet aduce cititorilor o alta faţă a Corinei Ozon, expusă printr-o carte total diferită de primele trei.

Dacă “Zilele amanţilor” şi “Nopţile amanţilor” mi-au intrat iremediabil la suflet, “Amanţii 3.0” mi s-a părut mai mult cantitativ decât calitativ. În versiunea 3.0 parcă am întâlnit o autoare uşor lipsită de inspiraţie, ce a copiat o idee lait – motiv a anilor 2014 – 2015, şi anume, ciudatele preferinţe sexuale ale anumitor personaje.

În volumul de poveşti contemporane “Până când mă voi vindeca de tine”, Corina Ozon se reinventează şi se axeaza pe iubire, lipsa iubirii şi iubirea neîmpărtăşită.

Cartea este formată din zece capitole, zece poveşti. Cele zece poveşti reprezintă experienţe reale, trăite de oricare dintre noi. Personal, am suferit de mai multe ori şi de fiecare dată durerea s-a resimţit la o intensitate diferită.

Corina Ozon face auzite cele mai negre gânduri ale subconştientului nostru aflat într-un moment de cumpănă.

Sofiei i s-a părut ca aude pe fundal un râset de femeie şi muzica. La gândul că el petrecea fericit în compania unei alte femei, a început să plângă în hohote. Se simţea atât de neputincioasă şi de înciudată… “Apel terminat” de pe ecranul telefonului i se părea că înseamnă “Viaţă terminată”. Viaţa era un mare căcat! “Nu ai avut curaj!” Trebuia să rămână scufundată acolo, în cadă, şi să moară.

“Până când mă voi vindeca de tine” este scrisă folosind un limbaj corect şi direct (de stilul inconfundabil al Corinei Ozon), fără artificii de prost gust.

Chiar merită citită!

Nu înţelegea comportamnetul lui Bogdan şi asta o frământa cel mai tare. Unele persoane intră în viaţa ta şi se asează la masă, servesc din ce le oferi şi pleacă fără niciun cuvânt.

“PSave

Recenzie “Libertate” de Bogdan Teodorescu

999286“Libertate” este o carte nouă, publicată anul acesta la editura Cartea Românească. De pe copertă aflăm că autorul, Bogdan Teodorescu este o persoană publică, cu bagaj politic, profesor la SNSPA.

În ultima carte publicată, Bogdan Teodorescu, creionează un tablou perfect – o familie fericită, un copil dorit, un cămin confortabil şi o afacere de familie profitabilă.

Sonia Craiu, protagonista romanului, este o doctoriţă responsabilă ce conduce un cămin luxos pentru bătrâni. Dan Craiu, soţul, este tot medic şi provine dintr-o familie de medici de renume.

O relaţie bazată pe iubire şi respect, o iubire dezinteresată în ciuda diferenţei de vârstă dintre ei.

Totul decurge armonios în viaţa familei Craiu până la apariţia romanului “Libertate” de Sorin Bratu, un autor cunoscut în cercul cărţilor de scandal, carte dedicată Soniei. Personajul principal din cartea este tot o doctoriţă iar comportamentul celor două se aseamănă destul de mult.

Problema este că doctoriţa fictivă işi sărbătoreşte cea de-a 27 aniversare printr-un maraton sexual cu 27 de bărbaţi în perioada când soţul ei este plecat din ţară cu afaceri. Asemănare surprinzătoare … Până în aniversarea de 27 de ani Sonia rămâne singură în timp ce Dan este plecat în America.

Prima persoană care nu îi dă crezare Soniei este chiar sora ei, Lori, care refuză să o asculte şi alege să îi întoarcă spatele şi să o dea afară din casă. La fel procedează şi o parte din prietenii comuni. Dan Craiu este ultimul care află despre carte … Cum va reacţiona, nu o să spun. Trebuie să citiţi cartea lui Bogdan Teodorescu pentru a afla secretul din spatele cărţii lui Sorin Bratu.

Sonia este de admirat pentru curajul cu care şi-a continuat viaţa dar este, în acelaşi timp, de blamat pentru că nu a luptat mai mult pentru a îşi dovedi nevinovăţia.

Cuprinsul cărţii “Libertate” de Bogdan Teodorescu este un semn de întrebare pe care îl conştientizez şi mi-l asum. Oare câtă libertate avem? Oare se poate aşa ceva în viaţa reală?

Dacă ţie ţi s-ar întâmpla aşa ceva, ce ai face?

Nu mă tem… Fiindcă am înţeles că, înainte de a conta că suntem buni sau răi, deştepţi sau proşti, mari sau mici, bogaţi sau săraci, vinovaţi sau inocenţi, e fundamental dacă pe drumul nostru mergem singuri sau nu.

 Save

Save

Save