“Jocul supraviețuirii” de Gin Phillips

O situație dificilă. O zi de relaxare petrecută la Zoo, alături de băiețelul în vârsta de patru ani. Câteva sunete ciudate, concretizate ulterior în focuri de armă. O luare de ostatici. Panica unei mame ce luptă pentru a-și proteja copilul.

“Jocul supraviețuirii” nu m-a atras, chiar am tras de mine să parcurg cele 270 de pagini ale cărții. Promisiunea ce tronează pe copertă, “thrillerul anului” conform The Observer, mi-a stârnit curiozitatea. Suspansul și acțiunea ating cote minime. Nu am găsit un moment declanșator de la care acțiunea să te intrige, să te atragă. “Jocul supraviețuirii” urmează un curs monoton.

Joan, personajul principal, este destul de calculată, nu își pierde cumpătul în fața pericolului iminent. Pare destul de stăpână pe sine însă în acele momente de panică începe evocarea amintirilor din primii ani de viață ai lui Lincoln, sau ai propriei copilării. Nu am înțeles părțilea acestea. Dacă mie mi s-ar întâmpla ceva asemănător, nu mi-ar sta gândul la zilele de școală sau la primul iubit, la mama sau la frații mei.

Accentul este pus pe relația dintre Joan și fiul ei, sunt surprinse sentimentele unei mame atunci când progenitura este pusa în pericol.

“Jocul supraviețuirii” este o lectură greoaie, ușor plictisitoare pentru gustul meu.

Ar trebui să fii mai iertător cu părinții după ce ajungi să ai propriii tăi copii, nu-i așa?

“Recunoaște-mă!” de Anne K. Joy

Când liniștea îi este deranjată de zgomotele provenite din apartamentul de la etajul superior, Ema decide să intervină. Se pregătește pentru o inevitabilă dispută, dar curajul îi dispare atunci când descoperă identitatea noului vecin. Un bărbat spectaculos prin înfățișare și arogant prin atitudine, un bărbat de care trecutul o leagă. Chiar dacă Simon nu o recunoaște, Ema își amintește cu drag de el, este bărbatul pe care l-a abandonat în urmă cu zece ani.

Din nevoia de a se proteja, adolescenta Ema lasă totul în urmă, își schimbă identitatea și înfățișarea și începe o nouă viață, doar că, după zece ani, trecutul revine brusc prin apariția lui Simon.

În ciuda faptului că el se ascunde în spatele unui alt nume, Ema îl regăsește pe adolescentul de altă dată și se avântă într-o aventură de o noapte de pe urma căreia rămâne însărcinată. Hotărăște să păstreze sarcina și îl obligă pe Simon să accepte o căsătorie nedorită.

Totul pare (relativ) normal până într-un moment. O cofetărie vandalizată și o nouă crimă ascunsă sub forma unei sinucideri le încurcă planurile celor doi. Se pare că cineva stă în umbră și le dorește răul.

Dar cine ar putea fi și ce motiv ar avea? Ce vor face și cum vor decurge lucrurile, dar și detalii despre cuplurile Ana – Nick din “Descoperă-mă!” și Mara – Alex din “Ascunde-mă!” o să descoperi aici.

“Recunoaște-mă!” este țipătul Alinei din trupul Emei, dorința de a fi recunoscută de Simon, dar în același timp este nevoia lui Simon ca Ema să-l recunoască după accident. “Recunoaște-mă!” este titlul perfect pentru această carte.

Personaje frumoase implicate într-o acțiune ușor de urmărit și greu de lăsat din mână. O altă carte sub semnătura Anne K. Joy, o carte cu acțiune, iubire, suspans, erotism și prietenie.

“Călătoresc singură” de Samuel Bjork

O carte genială, absolut genială. Te atrage și te îngrozește, în măsuri egale. Te înduioșează și te întristează capitol după capitol. Numeroase personaje pun umărul la formarea unui cadru imprevizibil și plin de suspans.

Un psihopat ce ucide fețite nevinovate. Nu este tocmai cel mai plăcut subiect, însă merită să citești cartea “Călătoresc singură” de Samuel Bjork. Criminalul alege fetițe în vârstă de șase ani pe care le ucide, le pregătește ca pentru o zi de școală și le expune în văzul trecătorilor în diverse locuri.

Holger Munch este coordonatorul echipei responsabile de soluționare a cazului. În ajutorul lui vine Mia Kruger, un investigator căzut în dizgrație după uciderea unui drogat ca proprie vendenta.

Era obosită. Nu pentru că ar fi avut nevoie să doarmă, ci era obosită de toate lucrurile. De viață. De omenire. De tot ce se întâmplase.

Întreaga comunitate este șocată de odiosele evenimente și devine frustrată în fața neputinței anchetatorilor, mereu cu un pas în spatele criminalului. Învestigațiile întră într-un ritm alert atunci când nepoata lui Holger ajunge pe mâinile criminalului. Se pornește o  luptă contra cronomentru ce te ține tensionat până la ultima pagină.

Personajele “neprietenoase”, cu care nu am putut empatiza, ușurează parcurgerea cărții “Călătoresc singură”. Chiar dacă transmite sentimente dureroase, citești cartea din postura spectatorului. Nu poți preconiza finalul, nu poți identifica criminalul și, cel mai important, nu îi poți identifica motivul care îl determină să facă aceste lucruri. Numeroasele răsturnări de situație și suspansul omniprezent te fac să nu poți lăsa din mână cartea “Călătoresc singură” de Samuel Bjørk.

Au dispărut, dar nimeni nu avea să le găsească, nu-i așa? Nu toți pot avea copii. Cine hotărăște? Cine hotărâște cine poate avea copii? Cineva pierde un copil. Cine hotărăște cine pierde un copil?

“Codul lui Zoran” de Corina Ozon

În momentul în care deschizi cartea “Codul lui Zoran” trebuie să uiți tot ce credeai că știi despre Corina Ozon. Nu este vreo urmă de parodie, de glumă. S-au dus timpurile când ridiculiza societatea contemporană, monotonia din cuplu sau vreo carte devenită fenomen. Tonalitățile umoristice se transformă în strigăte de ajutor. Nu este nimic din ce aș fi putut anticipa și chiar nu am fost pregătită pentru ce am descoperit în paginile cărții “Codul lui Zoran”.

Sentimentele și zbuciumul înterior al lui Barbu sunt greu de citit, sunt pagini întregi de trăiri puternice ce devin dureroase. Acestea ne arată realitatea pe care refuzăm să o vedem, închidem ochii și mergem mai departe nepăsători. Nu acceptam în prejma noastră pe cineva care nu ne seamănă, care este diferit. Suntem ignoranți și ne mândrim cu realizările evidente – mașini, haine, case. De câte ori nu întoarcem privirea când vedem un homeless sau o persoană cu handicap? Apoi mergem liniștiti catre viețile noastre…

Revenind la conținutul cărții, Corina Ozon pune pe hârtie, într-un cadru întunecat și dominat de dezumanizarea omului intelectual, o poveste destul de simplă.

În fuga din calea cămătarilor, Barbu renunță la familie și ajunge să locuiască pe stradă. După ani petrecuți în condiții îngrozitoare, are șansa unui acoperiș. Este găzduit în subsolul unui bloc cu condiția de a curața ghena și tomberoanele. Simte că redevine om cu ajutorul puținului conform pe care îl deține.

Totul se schimbă atunci când acceptă o învitație ascunsă într-un costum primit de pomană. Învitația nu îi este destinată, dar decide să participe și se trezește în mijlocul unei organizații secrete. Urmează câteva episoade ce completează umanizarea lui Barbu, ca apoi finalul să dea lovitura de grație.

Frumusețea cărții “Codul lui Zoran” constă în urmărirea zbuciumului înterior al personajului. În ceea ce privește finalul, clar mi-a plăcut, și mi-a amintit cu dragă emoție de Camelia Cavadia și romanul “Vina”.

Finalul este ca o ploaie de vară, te răcorește. Termini ultimele pagini, închizi cartea, închizi ochii și te bucuri de senzația de ușurare ce pune stăpânire pe mintea ta.

Logodnicul ei a avut un accident chiar în drum spre cunuie, ea era îmbrăcată în mireasă și îl aștepta cu buchețelul în mână. A avut un șoc și a stat internată, apoi a fugit de acasă, stă într-o cocioabă prin mahala. De-aia are flori tot timpul în mână…

Recenzie “Ascunde-mă!” de Anne K. Joy

“Ascunde-mă!” este un titlu genial și reprezintă strigătul de ajutor al Sarei. După ce este pe punctul de a ajunge victima unei orgii sexuale, este salvată de Alex și frumosul Nick din “Descoperă-mă!”. Cu ajutorul celor doi bărbați, Sara primește o identitate nouă, devine Mara, și are oportunitatea unui nou început.

Șocul provocat de trădarea josnică a bărbatului pe care îl iubea se transformă în voință, o voință puternică ce o determină să lupte pentru a ajunge la forma fizică potrivită și a da peste cap planurile unor bărbați precum Sam. Mara își canalizează emoțiile în serii lungi de antrenamente dure.

Ce poate fi mai dureros pentru o persoană care iubește, decât să fie refuzată? Câte rugăminți și lacrimi fierbinți ar fi urmat în zadar?

Anne K. Joy pune pe hârtie o poveste frumoasă, o poveste despre teama de a iubi și rezultatele unei iubiri neîmplinite. Presară prietenie, trădare, erotism și suspans pentru a organiza cadrul aproape perfect. Spun aproape pentru că am o ușoară nemulțumire. Relația dintre Mara și Alex este pusă în umbră de informațiile despre armament și manevrarea acestora, de prea multe informații despre antrenamente și planuri tactice de atac. Am căutat mai multe detalii despre relația Mara – Alex, secrete ce le spulberă iubirea sau o relație întortocheată ce te ține cu sufletul la gură, am căutat ceva pe stilul în care m-a învățat Anne K. Joy. Nu spus că acest lucru descalifică într-o oarecare măsură cartea, dar este diferită comparativ cu ceea ce așteptam de la “Ascunde-mă!” (sunt o romantică incurabilă și îmi doream mai multă pasiune).

Dintre cărțile sub semnătură Annei K. Joy, “Ascunde-mă!” este cea mai “ruptă din realitate”. Surprinde caracterul dual al oamenilor ce trădează prietenii vechi, oameni ce uită mâna de ajutor primită la nevoie și trădează fără vreo remușcare.

“Ascunde-mă!” este scrisă într-un ritm relaxant, ușor de parcurs și înțeles, cu o acțiune drăguță și lipicioasă. Trăirile personajelor sunt expuse clar, ușurând sarcina cititorului de a empatiza și a se transpune în mijlocul acțiunii.

Cartea “Ascunde-mă!” este al doilea volum din seria “Identități false” și poate fi comanda de aici.

P. S. Abia acum am observat o asemănare între Anne K. Joy și Jennifer L. Armentrout. Amândouă ne atrag cu trilogii pline de suspans și erotism și ne momesc în fiecare volum cu informații despre evoluția cuplului ajuns pe plan secundar.

… învățase că o femeie rănită putea să fie o armă perfectă contra dușmanului, dacă știi cum să te folosești de ea.

Recenzie “Descoperă-mă!” de Anne K. Joy

Din punctul de vedere al unui cititor (a se citi eu), un autor ce se bucură de succesul primei cărți, este un autor norocos, a avut o idee bună pe care a fructificat-o. Dacă la cea de-a patra carte reușește să te uimească înseamnă că este talent sau a găsit izvorul imaginației. Cum acest izvor nu există, este evident talentul Annei K. Joy.

După ce am citit “Descoperă-mă!” mă pot declara fan Anne K. Joy. Autoarea aduce în lumina reflectoarelor un nou cuplu, complex și secretos, Ana și Nick.

Ana Duarte a avut o copilărie extrem de dificilă și traumatizantă. Ajunsă în pragul maturității, decide să ducă o existență izolată, departe de oameni și departe de orice ar putea să îi facă rău. La 25 de ani este o micuță scriitoare în căutare de inspirație. Manuscrisul ei este un ghid, o culegere de reguli pe care o femeie trebuie să le urmeze într-o relație. Ironia face ca experiența Anei în domeniul relațiilor să fie nulă. O impostoare ce fură informații și inspirație din relația toxică dintre Sara, cea mai bună prietenă a Anei, și Sam. Încearcă să îi deschidă ochii Sarei pentru a realiza că acestă relație îi pune în pericol integritatea fizică și sufletească, că nu este normal ca o femeie să se lase umilită. Încercările ei sunt zadarnice și sfârșesc prin a degenera într-o ceartă puternică.

Ana este o femeie fragilă, dar altruistă, lucrează ca voluntar la un centru ce găzduiește femei abuzate, petrece timp cu ele și le motivează. Profită de această oportunitate și se inspiră din traumele lor pentru a contura manusrisul.

Totul se schimbă atunci când apare Nick, un bărbat binecuvântat cu frumusețe fizică și sufletească. Fără prea mult efort îi dă lumea peste cap, iar Ana anunță editura că se retrage din proiect pentru că nici măcar ea nu poate lua în considerare propriile reguli.

Cei doi se avântă într-o relație sinuoasă, plină de cotituri. Pretind că în viața lor nu este loc pentru iubire și cad de acord asupra unei relații fără obligații, o relație în care se pot bucura doar de prezent, fără vreun plan de viitor. Sunt luați prin surprindere când sunt tradați de propriile sentimente, îndrăgostindu-se nebunește unul de celălalt. Oricât ar încerca să ascundă aceasta iubire, Ana și Nick nu pot sta despărțiți.

Precum în viața reală, când te aștepți mai puțin apare ceva neprăvăzut și îți incurcă planurile, în “Descoperă-mă!” secretele vin în cascadă, fiecare își ascunde propriul trecut, dar atunci când iese la suprafață rupe totul în calea lui. Ana descoperă că Nick minte și alege să fugă de el… dar până când și până unde?

O poveste frumoasă, gândită magistral, un trecut comun, o dragoste ce te consumă, suspans, frustrări, nedreptate, secrete, erotism. Mai ai nevoie de altceva? Nu! Atunci citește cartea “Descoperă-mă!”, o găsești aici.

Mi-a plăcut că acțiunea are loc în România, contrar cărților din seria Demonilor (“Demonii iubirii”, “Demonul ucis” și “Demonii trecutului”). Mi-au plăcut personajele; Ana, în ciuda copilăriei îngrozitoare, rămâne o femeie puternică ce nu se pierde și nu apucă pe căi greșite; Nick se încadrează într-un stereotip cu lipici la sexul frumos, un bad-boy ce face dreptate cu propriile mâini, sexy și plin de bani.

Povestea pe care Anne K. Joy o pune pe hârtie este frumoasă, parcurge un curs lin, ușor de urmărit și reușește să te uimească din loc în loc. Autoarea are un mod simplu de a scrie, este ușor de citit și transmite emoție.

-La ce te gândești?

-La faptul că fiecare om merită o viață încărcată de astfel de momente, a răspuns el în timp ce o căuta cu privirea. Este liniște, priveliștea este minunată, iar trilul păsărilor este încântător. Aici nu există ură, griji, temeri sau probleme.

Recenzie “Jocul minciunii” de Ruth Ware

Sunt o grămadă de oameni fără niciun căpătâi care fac copii în fiecare zi – diferența e că lor nu le pasă. Ție, da.

Imediat ce am terminat de citit “Jocul minciunii” de Ruth Ware, o stare de liniște a pus stăpânire pe mintea mea.

De Ruth Ware m-am îndrăgostit de la romanul “Într-o pădure întunecată”, un alt roman spectaculos.

“Jocul minciunii”, în mod evident, surpinde o poveste născută dintr-un lanț nesfârșit de minciuni. Patru adolescente pornesc un joc riscant, Jocul Minciunii, unde fiecare minciună primește un punctaj în funcție de gravitatea acesteia. Cele mai bune prietene se despart atunci când sunt exmatriculate, dar forțate să plece de bună voie. Fiecare pornește pe un alt traseu, iar drumurile lor nu se mai intersectează timp de aproape două decenii.

17 ani mai tărziu, un simplu mesaj le readuce pe cele patru femei la Moară. Meleagurile copilăriei aduc înapoi amintirile de mult ascunse. Printre bucuria evocării amintirilor din adolescență, în memoria femeilor rămâne vie noaptea când au îngropat “ceva”. Acest “ceva” le-a marcat existența și le-a traumatizat iremediabil.

Situația începe să se zguduie atunci când, în estuarul de lângă Moară, încep să apară oase umane. Trecutul erupe în prezent și amenință libertatea și integritatea lor.

“Jocul minciunii” este o cartea minunată, mi-a plăcut extrem de mult. Un roman bogat pe partea psihologică. Patru fete ce provin din familii dezbinate se aruncă într-o prietenie toxică și comit, în numele prieteniei, o infracțiune gravă. Aceste trei ingrediente le împiedică să se dezvolte. Isa este într-o relație ciudată, nu își iubește partenerul și rămâne o adolescentă îndrăgostită de baiatul ce a refuzat-o pe vremea când avea 16 ani. Fatima se căsătorește, are doi copii și devine o musulmană practicantă, își îndreaptă energia spre credință și rugăciune. Thea nu iși găsește locul, iar mânia și-o scufundă în alcool și automutilare. Kate nu reușește să plece de la Moară, nu reușește să se integreze, preferă să rămână în locul acela, unde toate amintirile sunt vii.

Chiar dacă una dintre regulile jocului era “Să nu le minți niciodată pe celelalte”, fiecare fată păstrează pentru sine o fărâme de poveste. Kate le-a mințit comițând gestul superm de iubire, ia asupra ei o vină, însă, din prea mult egoism, le implică pe celelalte fete într-o capcană.

“Jocul minciunii” de Ruth Ware este o carte ce merită citită. Este plină de răsturnări de situație, de suspans, iar finalul este total neprevizibil. (Spoil) Dispariția Morii eliberează fetele, mi-a plăcut foarte mult partea aceasta.

Nu mi-a plăcut personajul Isa, nu reușesc să îi înțeleg comportamentul. Refuz să cred că în viața reală există o persoană atât de slabă și de superficială. Pentru Isa, “Jocul Minciunii” primește un mic minus, dar per total este o carte foarte frumoasă.

N-am avut o copilărie frumoasă. Când ești distrus, ai toate șansele să transmiți asta mai departe.

 

Recenzie “În urma pașilor tăi” de Vitali Cipileaga

După ce am citit “De vorbă cu Emma” și am fost extrem de plictisită de conținutul cărții, am privit cu mare neîncredere romanul “În urma pașilor tăi”.

Povestea din “În urma pașilor tăi” este construită în jurul lui Theo. Un accident rutier, unul nefast și nimic nu va mai fi ca înainte. Paula moare și îl lasă în urmă pe Theo, vulnerabil, speriat și nepregătit pentru a trăi cu amintea unei iubiri aprope perfecte. În viața lui urmează doi ani grei, caracterizați de o luptă interioară pentru vindecare și regăsire. Theo renunță la jobul din domeniul publicității și achiziționează un mic pub, pe care îl recondiționează după propriile preferințe.

Se leagă cu orice preț de amintirea Paulei și, chiar dacă prin patul și viața lui trec numeroase femei, singura alinare este adusă de vizita săptămânală la mormântul fetei.

Anii trec fără vreun sens, iar Theo se târăște zi de zi cu un singur gând, și anume, vizita la mormântul Paulei și apoi cina alături de Mara, mama fetei.

Eram gol pe interior, uneori îmi venea să mă arunc pe mormântul ei, alteori mergeam în vreun bar, încercând să uit.

Se împacă cu acest stil de viață, dar lumea lui începe să tremure când devine ținta unor scrisori anonime. Conținutul lor este unul puternic motivațional. Ciudat este că regăsește în spatele scrisorilor o bucată din Paula, o parte din discuțiile lor intime. Este dat peste cap atunci când, în lumea lui instabilă, apare Laura. Se îndrăgostește și vede raze de lumină ce planează asupra propiei fericiri.

Totul se dovedește a fi o înscenare, Theo devenind o marionetă în mâinile unui păpușar necunoscut. Cineva stă în umbră și îl manipulează pe Theo și se joacă cu mintea lui fără regrete.

Oare cine este în spatele acestui complot? Cum ar trebui să reacționezi când, pentru persoana cu care alegi să-ți împarți viața, reprezinți doar un joc plin de minciuni și secrete.

Fă-l să se ataseze de tine și mai mult. Demostrează-i că nu în zadar te-ai mutat la el. Mergeți împreună undeva, dacă e cazul. Nu uita de înțelegerea noastră.

Aveam în mâini o carte banală, deloc atrăgătoare, insă după ce Theo a citit mesajul de pe telefonul Laurei, inima mea a început să bată mai tare. Acțiunea intră într-un ritm crescendo și este plăcut de urmărit. Din loc în loc apar informații noi, neașteptate, iar finalul este total surprinzător.

În ceea ce privește construcția personajelor am fost puțin nelămurită, nu știu dacă asta a fost intenția autorului sau nu le-am înțeles eu corect. Personajele par nefinisate din cauza numeroaselor secrete. Am reușit să îmi formez o idee corectă despre personaje și întențiile lor aproape de finalul romanului. Este de apreciat efortul autorului de a asimila cunoștințe amănunțite din domeniul medical.

“În urma pașilor tăi” de Vitali Cipileaga este un roman frumușel și surprinzător. A reușit să mă uimească și să mă atragă.

Poți schimba un om, iubindu-l. Iar alegând să iubești, vei deveni nemuritor.

Recenzie “De vorbă cu Emma” de Vitali Cipileaga

O altă carte scrisă doar de dragul de a-ți ști numele pe cotorul unui volum uitat într-o bibliotecă pe care se așează praful. Scrisă de un bărbat (lucru surprinzător), “De vorbă cu Emma” este o lectură ce a dăinuit în mintea mea o perioadă scurtă, cam jumătate de oră.

Doar ce am terminat cartea, iar acum nu îți pot spune ceva concret despre ce conține. Nu conține nimic concret. Este vorba despre dragoste, fericire, împlinire, bărbăție, viață, dar nimic concret, doar vorbe frumoase.

Vitali Cipileaga vorbește despre o iubire utopică, un tărâm de basme unde avem nevoie doar de iubire și unde Cupidoni moderni dau săgeți în stânga și în dreapta, totul fiind roz și plin de paiete ce sclipesc puternic. În lumea lui Vitali Cipileaga, oamenii nu muncesc, nu au credite și nu își imaginează cum sparg farfuriile din bucătărie în capul partenerului de viață. Nu intervin discuții pe tema (lipsei) banilor sau motive stupide (dar importante în același timp) de genul șosetelor aruncate lângă pat. Nu sunt reproșuri spuse la nervi sau reprize de scuze. Nu sunt discuții în contradictoriu pe teme banale.

Tu, cea mai rebelă ființă, te-ai simțit femeie din clipa în care ai început să mă iubești.

Corect, nu? O femeie se simte “femeie” doar când iubește bărbatul “potrivit” și, evident, doar un alt bărbat, tot “potrivit” și el, poate simți momentul când o “femeie” inflorește.

Nu are acțiune, nu are un fir narativ cursiv. Sunt conștientă că este vorba de o carte de eseuri și reflecții, dar aș fi preferat să fie mai organizată. Este doar o culegere de vorbe de duh despre dragostea dintre Greg și Emma. Iubirea lor nu pare reală, pare o relație imaginară, onirică.

“De vorbă cu Emma” de Vitali Cipileaga este o carte ce s-a bucurat de foarte multă reclamă, pe care consider că nu a meritat-o. În plus, cartea este foarte scumpă, având prețuri între 30 – 49 RON pe diverse site-uri. Nu merită și nu o recomand.

Oamenilor le este frică să iubească total. Oamenii se tem să se regăsească în alți oameni (…).

Gândesc că o casă, un cămin, un sărut oferit dimineața și împlinirea a trei dorințe sunt de ajuns. Doar atunci când dai la o parte lucrurile mărunte, grijile de zi cu zi și descoperi alături un om golit de gânduri și de lume, simți că vrei să iubești!

Recenzie “Demonii trecutului” de Anne K. Joy

Dacă spuneam despre “Demonul ucis” că este dovada evoluției talentului lui Anne K. Joy, acum e momentul să îmi retrag cuvintele. “Demonii trecutului” este o carte net superioară primelor două volume. Poate că Anne K. Joy a pășit sfioasă cu “Demonii iubirii” în mâini, apoi și-a îndreptat postura cu “Demonul ucis”, iar acum defilează cu “Demonii trecutului”.

Acțiunea este extrem de complexă, mult mai atent elaborată și pusă pe hârtie într-o formă (aproape) perfectă.

În centrul romanului este Christina McCarty alături de Edward Connor, personaje cu care ne-am mai întâlnit, dar cărora acum le-a venit rândul. Fiecare are un trecut tumultos pe care încearcă să-l ascundă, însă adevărul va ieși la suprafață precum un vulcan.

Sfârșitul volumului “Demonul ucis” aruncă o bombă și Anne K. Joy ne ține în suspans suficient de mult încât să ne roadem unghiile.

Speriată de trecutul care îi suflă în ceafă și de micul suflet din pântece, Christina alege să fugă, din nou, departe de toți. Pentru o perioadă, duce o existență liniștită și se obișnuiește cu gândul că în viața ei nu este loc pentru vreun bărbat, însă inima ei rămâne ancorată de amintirea lui Edward. Aceleși sentimente macină și sufletul tânărului medic.

După ce este luat prin surprindere de propriul secret, își îndreaptă forțele spre muncă și încearcă să depășească iubirea ce i-o poartă fugarei.

Când un caz nou este acceptat de firma reprezentată de Ian și Matt, cei trei bărbați descoperă fragmente periculoase din trecutul Christinei, iar de aici începe partea de thriller și suspans. Încotro îi va purta viața și rolul Nataliei în toată povestea sunt detalii pe care le veți afla citind cartea. “Demonii trecutului” poate fi comandată de pe site-ul autoarei Anne K. Joy.

Mă așteptam ca secretul Christinei să fie unul șocant, însă ceea ce m-a surprins a fost trecutul lui Edward Connor. În plan secundar îi avem pe Ian și Jessica din “Demonii iubirii” și pe Matt și Cecile din “Demonul ucis” , astfel putem urmări cum decurg cele două relații.

Întreaga poveste este magnetizantă, la fiecare pas apare o informație nouă cu rolul de a schimba drumul către care se îndreaptă povestea. Mi-au plăcut foarte mult intervențiile autoarei, pasaje din trecutul Christinei sunt inserate din loc în loc, toate acestea cu scopul de a te atrage și mai tare. Avem parte de dragoste, de erotism, de respect, de prietenie, de căință, de iertare. Avem de toate.

-De ce bei atât de mult?

O întrebase asta de mai multe ori, dar răspunsul fusese mereu același.

-Pentru că voi mi-ați distrus viața! Din cauza voastră m-am legat de nemernicul de taică-tu. Îl urăsc pe el și vă urăsc pe voi!

Iar tatăl îi ura din același motiv, pentru că se alesese cu Martha. Nici ea, nici Brian nu ințelegeau de ce aceștia nu se despărțiseră cu ani în urmă, ci dimpotrivă, continuaseră să trăiască o viață plină de dispreț.